Apoi am fost dusă în timpul când İsus urma să ia natura umană asupra Sa, să Se umilească ca om, şi să îndure ispitele lui Satana.
Naşterea Sa a fost fără măreţie lumească. A fost născut într‑un staul şi aşezat într‑o iesle. Şi totuşi naşterea Sa a fost onorată cu mult mai mult decât a oricăruia dintre fiii oamenilor. Îngeri din cer i‑au înştiinţat pe păstori despre venirea lui İsus, în timp ce lumina şi slava de la Dumnezeu au însoţit mărturia lor. Oastea cerească şi‑a atins harpele şi İ‑au dat slavă lui Dumnezeu. Ei au vestit într‑un mod triumfător venirea Fiului lui Dumnezeu într‑o lume căzută pentru a îndeplini lucrarea de răscumpărare şi pentru ca prin moartea Sa să aducă omului pace, fericire şi viaţă veşnică. Dumnezeu a onorat venirea Fiului Său. Îngerii İ s‑au închinat.
Îngerii lui Dumnezeu planau deasupra locului unde a avut loc botezul Său, şi Duhul Sfânt a coborât sub forma unui porumbel şi S‑a aşezat peste El; şi în timp ce lumea stătea foarte uimită cu ochii aţintiţi asupra Lui, glasul Tatălui a fost auzit din cer spunând: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!“
İoan nu era sigur că era Mântuitorul cel care a venit să fie botezat de el în İordan. Dar Dumnezeu îi promisese un semn prin care să‑L recunoască pe Mielul lui Dumnezeu. Acel semn a fost dat atunci când Porumbelul ceresc S‑a aşezat pe İsus şi slava lui Dumnezeu a strălucit în jurul Lui. İoan şi‑a întins mâna arătând spre İsus şi a strigat cu voce tare: „İată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!“
İoan şi‑a înştiinţat ucenicii că İsus era Mesia cel făgăduit, Mântuitorul lumii. Când lucrarea lui era pe sfârşite, el şi‑a învăţat ucenicii să privească la İsus şi să‑L urmeze ca fiind Marele Învăţător. Viaţa lui İoan a fost fără bucurii, şi plină de durere şi lepădare de sine. El a vestit prima venire a lui Hristos, dar nu i s‑a permis să ia parte la minunile Sale şi să se bucure de puterea manifestată de El. El ştia că atunci când İsus Se va institui pe Sine Însuşi ca Învăţător, el trebuia să moară. Vocea lui s‑a auzit rar în afara pustiei. Viaţa sa a fost singuratică. Nu s‑a alipit de cei din familia tatălui său pentru a se bucura de compania lor, ci i‑a părăsit pentru a‑şi îndeplini misiunea. Mulţimi de oameni părăseau oraşele agitate şi satele şi se adunau în pustie pentru a asculta cuvintele acestui minunat şi neobişnuit proroc. İoan a pus securea la rădăcina copacului. El a mustrat păcatul fără a se teme de consecinţe şi a pregătit calea pentru Mielul lui Dumnezeu.
İrod a fost mişcat atunci când a auzit mărturia puternică şi directă a lui İoan. Cu un profund interes el a întrebat ce trebuia să facă pentru a deveni ucenicul său. İoan era înştiinţat de faptul că İrod era pregătit să se căsătorească cu soţia fratelui său, cu toate că soţul ei încă trăia, şi i‑a spus cu credincioşie că lucrul acesta nu era îngăduit. Dar İrod nu era dispus să facă niciun sacrificiu. El s‑a căsătorit cu soţia fratelui său, şi, sub influenţa ei, l‑a prins pe İoan şi l‑a pus în temniţă. Însă İrod intenţiona să‑i dea drumul. În timp ce era închis, İoan a auzit prin ucenicii lui despre marile lucrări ale lui İsus. El nu putea să‑İ asculte cuvintele pline de har, dar ucenicii lui l‑au informat şi mângâiat cu ceea ce ei auziseră. Curând İoan a fost decapitat prin influenţa soţiei lui İrod. Am văzut că cel mai mic ucenic care L‑a urmat pe İsus, luând parte la minunile Sale şi auzind cuvintele de mângâiere care veneau de pe buzele Lui, a fost mai mare decât İoan Botezătorul. Aceasta înseamnă că el a fost mai înălţat şi onorat şi a avut mai multe bucurii în viaţa lui.
İoan a venit în duhul şi puterea lui İlie pentru a vesti prima venire a lui İsus. Atenţia mi‑a fost îndreptată spre zilele din urmă şi am văzut că İoan îi reprezintă pe cei care vor merge înainte în duhul şi puterea lui İlie pentru a vesti ziua mâniei şi a doua venire a lui İsus.
După botezul lui İsus în İordan, El a fost dus de Duhul în pustie pentru a fi ispitit de Diavolul. Duhul Sfânt Îl pregătise pentru acea scenă neobişnuită de ispite cumplite. Patruzeci de zile a fost ispitit de Diavolul şi în acele zile nu a mâncat nimic. Totul în jurul lui İsus era neplăcut, un loc de la care firea omenească ar fi fost făcută să dea înapoi. El era cu fiarele sălbatice şi cu Diavolul într‑un loc pustiu şi singuratic. Am văzut că Fiul lui Dumnezeu era palid şi slăbit din cauza postului şi suferinţei. Dar drumul Său era trasat iar El trebuia să împlinească lucrarea pe care venise să o facă.
Satana a profitat de suferinţele Fiului lui Dumnezeu, şi s‑a pregătit să‑L atace cu diferite ispite, sperând să obţină biruinţa asupra Lui, pentru că Se umilise pe Sine ca om. Satana a venit cu această ispită: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine.“ El L‑a ispitit pe İsus să se coboare la nivelul lui şi să‑i dovedească că era Mesia, folosind puterea Sa divină. İsus i‑a răspuns cu blândeţe: „Este scris: «omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu».“
Satana căuta o dispută cu İsus în ceea ce privea faptul că era Fiul lui Dumnezeu. El a făcut aluzie la starea Lui de slăbiciune şi suferinţă, afirmând cu îngâmfare că era mai puternic decât İsus. Dar cuvântul spus din cer „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea“ a fost suficient pentru a‑L susţine pe İsus în toate suferinţele Sale. Am văzut că în toată misiunea Lui, El nu avea nimic de făcut ca să‑l convingă pe Satana de puterea Sa şi de faptul că era Mântuitorul lumii; Satana avea dovezi suficiente în ceea ce privea poziţia Sa înălţată şi autoritatea Sa. Faptul că nu fusese dispus să se supună autorităţii lui İsus îl alungase din cer.
Satana, pentru a‑şi arăta puterea, L‑a dus pe İsus în İerusalim, şi L‑a aşezat pe straşina acoperişului templului, şi L‑a ispitit din nou, spunându‑İ că dacă era Fiul lui Dumnezeu, atunci să‑i dovedească aceasta aruncându‑Se de pe înălţimea ameţitoare pe care Îl pusese. Satana a venit cu cuvintele inspirate: „Căci este scris: «El va porunci îngerilor Lui să Te păzească, şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră».“ Răspunzând, İsus i‑a zis: „S‑a spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău».“ Satana dorea să‑L facă pe İsus să se încreadă în mila Tatălui Său, şi să‑Şi rişte viaţa înainte de a‑Şi îndeplini misiunea. Sperase că Planul de Mântuire va da greş. Dar am văzut că planul fusese întocmit prea temeinic pentru a putea fi împiedicat sau distrus în felul acesta de Satana.
Am văzut că Hristos a fost exemplu pentru toţi creştinii atunci când sunt ispitiţi sau când drepturile lor sunt contestate. Ei ar trebui să suporte totul cu răbdare. Ei n‑ar trebui să simtă că au dreptul să‑L cheme pe Dumnezeu să‑Şi arate puterea pentru ca ei să poată obţine biruinţa asupra vrăjmaşilor lor, decât dacă se are în vedere ceva deosebit prin care Dumnezeu poate fi în mod direct onorat şi slăvit. Am văzut ca dacă İsus S‑ar fi aruncat de pe straşina acoperişului, nu İ‑ar fi dat slavă Tatălui Său; pentru că nimeni în afara lui Satana şi a îngerilor lui Dumnezeu nu ar fi fost martorii acestei fapte. Prin aceasta Domnul a fost ispitit să‑Şi arate puterea în faţa vrăjmaşului Său cel mai înverşunat. Ar fi însemnat ca İsus să se coboare la nivelul celui pe care venise să‑l învingă.
Diavolul L‑a suit pe un munte înalt, i‑a arătat într‑o clipă toate împărăţiile pământului, şi İ‑a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.“ Drept răspuns, İsus i‑a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: «Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să‑İ slujeşti».“
Aici Satana İ‑a arătat lui İsus împărăţiile lumii. Ele İ‑au fost prezentate în cea mai atrăgătoare lumină. El İ le‑a oferit lui İsus dacă i Se închina lui acolo. İ‑a spus lui İsus că ar renunţa la pretenţiile lui de posesiune asupra pământului. Satana ştia că puterea lui trebuia să fie limitată şi în cele din urmă luată, dacă Planul de Mântuire urma să fie dus la capăt. Ştia că dacă İsus va muri să‑l răscumpere pe om, puterea lui va înceta după o perioadă de timp iar el va fi nimicit. De aceea era planul său chibzuit să împiedice, dacă era posibil, îndeplinirea marii lucrări care fusese începută de Fiul lui Dumnezeu. Dacă planul răscumpărării omului ar fi dat greş, el şi‑ar fi păstrat împărăţia pe care o pretindea atunci. Şi dacă avea să reuşească, îi plăcea să creadă că ar fi domnit în opoziţie cu Dumnezeul cerului.
Satana a tresăltat de bucurie când İsus a părăsit cerul şi Şi‑a lăsat puterea şi slava acolo. El credea că Fiul lui Dumnezeu fusese dat în puterea lui. İspitirea fusese primită atât de uşor de perechea sfântă din Eden, încât el spera că ar putea cu viclenia lui satanică şi cu puterea sa să‑L învingă chiar şi pe Fiul lui Dumnezeu, şi astfel să‑şi salveze viaţa şi împărăţia. Dacă L‑ar fi putut ispiti pe İsus să se îndepărteze de voinţa Tatălui Său, atunci scopul lui ar fi fost atins. İsus i‑a poruncit lui Satana să se ducă înapoia Lui. El avea să Se închine doar Tatălui Său. Urma să vină timpul când İsus avea să răscumpere stăpânirile lui Satana prin propria Sa viaţă, şi, după o vreme, totul în cer şi pe pământ avea să se supună Lui. Satana a pretins împărăţiile pământului ca fiind ale lui şi İ‑a sugerat lui İsus că toată suferinţa Sa putea fi evitată. El nu avea nevoie să moară pentru a obţine împărăţiile acestei lumi. Ci putea să aibă toate stăpânirile pământului şi slava de a împărăţi peste ele, dacă i Se închina lui. İsus a fost neclintit. El a ales viaţa de suferinţă şi moartea înfricoşătoare, şi, urmând calea stabilită de Tatăl Său, să devină astfel un moştenitor legal al împărăţiilor pământului, şi să‑İ fie date în mâinile Sale ca o stăpânire veşnică. Satana de asemenea va fi dat în mâinile Sale să fie nimicit prin moarte, pentru a nu‑L mai necăji niciodată pe İsus sau pe sfinţii în slavă.
Mergi la Capitolul 5 - Lucrarea lui Hristos
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins