După ce Satana şi‑a terminat ispitele, a plecat de la İsus pentru o vreme, şi îngeri İ‑au pregătit de mâncare în pustie şi L‑au întărit, iar binecuvântarea Tatălui Său s‑a aşezat peste El. Satana nu reuşise în ispitele sale cele mai cumplite, dar aştepta timpul lucrării lui İsus când în diferite împrejurări avea să‑şi încerce viclenia împotriva Lui. El încă spera să‑L învingă, întărâtându‑i pe cei care nu‑L vor primi pe İsus, să‑L urască şi să caute să‑L omoare. Satana s‑a sfătuit în mod special cu îngerii lui. Ei erau dezamăgiţi şi înfuriaţi că nu reuşiseră nimic împotriva Fiului lui Dumnezeu. Au hotărât că trebuie să fie mai vicleni şi să‑şi folosească puterea la maximum pentru a inspira necredinţă în minţile celor din propriul Său popor în ceea ce privea faptul că El era Mântuitorul lumii, şi în felul acesta să‑L descurajeze pe İsus în misiunea Sa. Nu conta cât de exacţi ar fi fost iudeii în ceremoniile şi sacrificiile lor; dacă puteau să le ţină ochii orbiţi faţă de profeţii, şi să‑i facă să creadă că era un puternic împărat lumesc cel care urma să împlinească aceste profeţii, atunci le‑ar fi ţinut minţile pe mai departe aţintite spre un Mesia care urma să vină.
Mi‑a fost arătat atunci că Satana şi îngerii lui erau foarte ocupaţi în timpul lucrării lui Hristos, inspirând oamenilor necredinţă, ură şi dispreţ. Deseori când İsus le spunea vreun adevăr tăios reproşându‑le păcatele, ei se umpleau de mânie. Satana şi îngerii lui îi îndemnau să‑İ ia viaţa Fiului lui Dumnezeu. Odată au luat pietre să arunce în El, dar îngeri L‑au protejat şi L‑au dus departe de mulţimea înfuriată într‑un loc sigur. Din nou, atunci când adevărul clar a ieşit de pe buzele Sale sfinte, mulţimea L‑a prins şi L‑a dus pe marginea unui munte, având de gând să‑L arunce jos. Între ei s‑a iscat o ceartă cu privire la ce ar fi trebuit să facă cu El, şi atunci îngerii L‑au ascuns iarăşi de vederea mulţimii, şi El, trecând prin mijlocul lor, S‑a dus.
Satana încă spera că marele Plan de Mântuire va eşua. El şi‑a exercitat toată puterea pentru a împietri inimile tuturor oamenilor şi a le amărî sentimentele faţă de İsus. El spera că numărul celor care Îl vor primi ca pe Fiul lui Dumnezeu va fi aşa de mic, încât İsus va considera suferinţele şi jertfa Lui prea mari pentru un grup aşa de mic. Dar am văzut că dacă ar fi fost doar doi cei care L‑ar fi primit pe İsus ca pe Fiul lui Dumnezeu, crezând în El pentru mântuirea sufletelor lor, El ar fi dus la îndeplinire planul.
İsus Şi‑a început lucrarea rupând puterea pe care Satana o avea asupra celor suferinzi. El i‑a vindecat pe cei care sufereau datorită puterii sale rele. İ‑a făcut pe cei bolnavi sănătoşi, i‑a vindecat pe cei paralizaţi, făcându‑i să sară de bucuria pe care o aveau în inimă şi să‑İ dea slavă lui Dumnezeu. Le‑a redat vederea celor orbi şi i‑a făcut sănătoşi prin puterea Sa pe cei care fuseseră infirmi şi ţinuţi legaţi mulţi ani prin puterea neîndurătoare a lui Satana. Pe cei slabi, pe cei tremurânzi, pe cei descurajaţi, El i‑a mângâiat prin cuvinte pline de har. İ‑a readus pe morţi la viaţă, şi ei L‑au slăvit pe Dumnezeu pentru manifestarea măreaţă a puterii Sale. A lucrat cu mare putere pentru toţi cei ce credeau în El. Şi pe cei slabi şi suferinzi pe care Satana îi ţinea triumfător, İsus i‑a smuls din strânsoarea lui, şi le‑a adus prin puterea Sa sănătate trupească, şi mare bucurie şi fericire.
Viaţa lui Hristos a fost plină de binefacere, compasiune şi iubire. El era întotdeauna gata să asculte şi să aline suferinţele celor care veneau la El. Mulţimi purtau în propriile lor trupuri dovezile puterii Sale divine. Şi totuşi, mulţi dintre ei, curând după ce lucrarea era împlinită, se ruşinau de umilul însă marele Învăţător. Întrucât conducătorii nu credeau în El, ei nu erau dispuşi să sufere împreună cu İsus. El a fost un Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. Dar puţini au putut suporta să fie conduşi de viaţa Sa caracterizată prin cumpătare şi lepădare de sine. Ei doreau să se bucure de onorurile pe care lumea le oferă. Mulţi L‑au urmat pe Fiul lui Dumnezeu, şi au ascultat învăţăturile Sale, bucurându‑se de cuvintele atât de pline de har care ieşeau de pe buzele Lui. Cuvintele Sale erau pline de însemnătate, şi totuşi atât de clare că şi cel mai slab putea să le înţeleagă.
Satana şi îngerii lui erau ocupaţi. Ei orbeau ochii şi întunecau capacitatea de înţelegere a iudeilor. Satana îi întărâta pe mai marii poporului şi pe conducători să‑İ ia viaţa lui İsus. Ei au trimis slujitori să‑L aducă pe İsus la ei. Dar când aceştia s‑au apropiat de locul unde El se afla, au fost foarte uimiţi. Ei L‑au văzut pe İsus plin de simpatie şi compasiune atunci când vedea nenorocirea oamenilor. L‑au văzut vorbind cu iubire şi blândeţe încurajându‑i pe cei slabi şi asupriţi. L‑au auzit de asemenea cum, cu o voce plină de autoritate, a mustrat puterea lui Satana şi a poruncit celor ţinuţi captivi de el, să fie liberi. Au ascultat cuvintele pline de înţelepciune care ieşeau de pe buzele Sale, şi au fost captivaţi. Ei nu au putut să pună mâna pe El. S‑au întors la preoţi şi la bătrâni fără İsus. Aceştia i‑au întrebat pe slujitori: „De ce nu L‑aţi adus?“ Şi ei au relatat minunile la care fuseseră martori, şi cuvintele sfinte pline de înţelepciune, iubire şi cunoştinţă pe care le auziseră. Ei şi‑au încheiat relatarea spunând: „Niciodată n‑a vorbit vreun om ca omul acesta.“ Preoţii cei mai de seamă i‑au acuzat că au fost şi ei amăgiţi. Şi unii s‑au ruşinat că nu‑L aduseseră. Preoţii cei mai de seamă au întrebat în batjocură dacă vreunul dintre conducătorii poporului crezuse în El. Am văzut că mulţi dintre dregători şi bătrâni credeau în İsus. Dar Satana îi împiedica să recunoască acest lucru. Ei se temeau de mustrarea oamenilor mai mult decât se temeau de Dumnezeu.
Până atunci viclenia şi ura lui Satana nu distruseseră Planul de Mântuire. Timpul pentru împlinirea scopului pentru care İsus venise în lume se apropia. Satana şi îngerii lui s‑au sfătuit împreună, şi au hotărât să inspire propriul popor al lui Hristos să strige cu înfocare după sângele Său, şi să inventeze fapte pline de cruzime şi batjocură pe care să le îngrămădească asupra Lui. El spera că İsus va fi ofensat că era tratat astfel, şi nu‑Şi va păstra umilinţa şi blândeţea.
În timp ce Satana îşi făcea planurile, İsus le destăinuia cu grijă ucenicilor Săi suferinţele prin care trebuia să treacă. El urma să fie răstignit şi avea să învie a treia zi. Dar înţelegerea lor părea greoaie. Ei nu puteau să priceapă ceea ce El le spunea.
Mergi la Capitolul 6 - Schimbarea la faţă
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins