CAPITOLUL 11

Înălţarea lui Hristos

Tot cerul aştepta ceasul biruinţei când İsus urma să se înalţe la Tatăl Său. Îngeri au venit să‑L întâmpine pe Împăratul slavei, şi pentru a‑L însoţi triumfător la cer. După ce İsus Şi‑a binecuvântat ucenicii, s‑a despărţit de ei şi a fost luat la cer. Şi în timp ce El mergea înainte pe calea către cer, mulţimea captivilor care fuseseră treziţi la învierea Sa, Îl urma. O mulţime din oastea cerească Îl acompania, în timp ce în cer un număr incalculabil de îngeri aşteptau venirea Lui. În timp ce ei se suiau către cetatea sfântă, îngerii care‑L însoţeau pe İsus au strigat: „Porţi, ridicaţi‑vă capetele; ridicaţi‑vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!“ Cu foarte mare bucurie îngerii din cetate, care aşteptau venirea Sa, au strigat: „Cine este acest Împărat al slavei?“ Îngerii însoţitori au răspuns triumfători: „Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porţi, ridicaţi‑vă capetele; ridicaţi‑le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!“ Din nou oastea cerească a strigat: „Cine este acest Împărat al slavei?“ Îngerii însoţitori au răspuns în acorduri melodioase: „Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei!“ Şi convoiul ceresc a intrat în cetate. Apoi toată oastea cerească L‑a înconjurat pe Fiul lui Dumnezeu, Conducătorul lor maiestos, şi cu cea mai mare adoraţie s‑au plecat, aruncându‑şi coroanele strălucitoare la picioarele Sale. Apoi şi‑au atins harpele de aur, şi în acorduri dulci, melodioase, au umplut tot cerul cu muzica lor abundentă şi cântări pentru Mielul care a fost junghiat dar care trăieşte din nou în măreţie şi slavă.

Apoi mi‑au fost arătaţi ucenicii în timp ce priveau cu tristeţe la cer ca să prindă ultima sclipire a Domnului lor care se înălţa. Doi îngeri îmbrăcaţi în alb li s‑au arătat şi le‑au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest İsus, care S‑a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L‑aţi văzut mergând la cer.“ Ucenicii, împreună cu mama lui İsus, au fost martori la înălţarea Fiului lui Dumnezeu, şi au petrecut acea noapte vorbind despre faptele Sale minunate, şi despre lucrurile ciudate şi glorioase care se întâmplaseră într‑un timp atât de scurt.

Satana s‑a sfătuit cu îngerii lui, şi cu o ură amară împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, le‑a spus că atâta timp cât el îşi păstra puterea şi autoritatea pe pământ, eforturile lor trebuiau să fie de zece ori mai mari împotriva celor care Îl urmau pe İsus. Nu izbândiseră nimic împotriva lui İsus; dar pe cei care‑L urmau trebuia să‑i învingă dacă era cu putinţă, şi să‑şi continue lucrarea de‑a lungul fiecărei generaţii, să‑i prindă în capcană pe cei care vor crede în İsus, în învierea şi înălţarea Sa. Satana le‑a spus îngerilor lui că İsus le dăduse ucenicilor Săi putere să‑i scoată afară, să‑i mustre, şi să‑i vindece pe aceia pe care el îi făcea să sufere. Atunci îngerii lui Satana au plecat ca nişte lei care răcnesc, căutând să‑i nimicească pe cei care Îl urmau pe İsus.

Vezi Luca 24,50.51; Marcu 16,19; Psalmul 24,7‑10; Apocalipsa 5,12; Fapte 1,9‑11; 1 Petru 5,8

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 12 - Ucenicii lui Hristos
Mergi înapoi la Cuprins