CAPITOLUL 23

Solia primului înger

Am văzut că Dumnezeu a fost în vestirea timpului din 1843. A fost planul Său să trezească lumea, şi s‑o aducă la un punct de testare unde trebuia să decidă. Pastori erau încredinţaţi şi convinşi de corectitudinea poziţiilor luate în ceea ce priveşte perioadele profetice, şi ei au renunţat la mândrie şi la salarii, şi şi‑au părăsit comunităţile pentru a merge din loc în loc şi a vesti solia. Dar când solia din cer a putut să găsească loc în inimile doar a câtorva din aşa‑zişii pastori ai lui Hristos, lucrarea a fost pusă asupra multora care nu erau predicatori. Unii şi‑au părăsit câmpurile pentru a vesti solia, în timp ce alţii au fost chemaţi de la magazinele şi de la mărfurile lor. Şi chiar unii bărbaţi de profesie au fost constrânşi să‑şi lase meseriile şi să se angajeze în lucrarea neagreată de a vesti solia primului înger. Pastorii şi‑au lăsat la o parte punctele de vedere şi sentimentele confesionale, şi s‑au unit în vestirea venirii lui İsus. Oamenii erau mişcaţi oriunde solia ajungea la ei. Păcătoşii se pocăiau, plângeau şi se rugau pentru iertare, şi cei ale căror vieţi fuseseră marcate de necinste, erau dornici să repare paguba.

Părinţii simţeau cea mai profundă grijă pentru copiii lor. Aceia care au primit solia, au lucrat cu prietenii şi rudele lor neconvertite; cu sufletele aplecate de greutatea soliei solemne, îi preveneau şi îi rugau stăruitor să se pregătească pentru venirea Fiului omului. Doar cei mai împietrţi nu cedau la o asemenea greutate de evidenţe aduse prin avertizările spuse din inimă. Această lucrare de curăţire a sufletului îndepărta dorinţele de lucrurile lumeşti, pentru o consacrare care nu mai fusese niciodată înainte experimentată. Mii de oameni au fost conduşi să îmbrăţişeze adevărul predicat de William Miller, şi slujitori ai lui Dumnezeu au fost ridicaţi în duhul şi puterea lui İlie pentru a vesti solia. Aceia care predicau această solie solemnă, la fel ca İoan, premergătorul lui İsus, s‑au simţit obligaţi să înfigă securea la rădăcina pomului, şi să ceară oamenilor să aducă roade vrednice de pocăinţă. Mărturia lor a fost gândită pentru a trezi şi influenţa cu putere bisericile şi pentru a arăta caracterul lor adevărat. Şi când au înălţat avertizarea solemnă de a fugi de mânia care va veni, mulţi care erau uniţi cu bisericile au primit solia vindecătoare. Ei şi‑au văzut apostazia, şi, cu lacrimi amare de pocăinţă şi cu adâncă durere în suflet, s‑au smerit înaintea lui Dumnezeu. Şi când Duhul lui Dumnezeu S‑a aşezat peste ei, ei au ajutat să răsune strigarea: „Temeţi‑vă de Dumnezeu şi daţi‑İ slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui!“

Predicarea unui timp precis a provocat o mare împotrivire din partea tuturor claselor, de la predicatorul de la amvon, până la păcătosul cel mai nepăsător şi strigător la cer. „Nimeni nu ştie ziua şi ceasul“, se auzea din partea predicatorilor ipocriţi şi a batjocoritorilor neruşinaţi. Niciunul dintre aceştia nu voia să fie învăţat şi corectat în folosirea textului de către cei care arătau spre anul când ei credeau că perioadele profetice se vor termina, şi spre semnele care Îl arătau pe Hristos aproape, chiar la uşi. Mulţi păstori ai turmei, care pretindeau că Îl iubesc pe İsus, spuneau că ei nu se împotrivesc predicării venirii lui Hristos; dar se opuneau datei fixate. Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu le‑a citit inimile. Ei nu‑L iubeau pe İsus din toată inima. Ei ştiau că vieţile lor necreştine nu ar trece proba; pentru că ei nu umblau pe cărarea umilă trasată de El. Aceşti păstori falşi au stat în calea lucrării lui Dumnezeu. Adevărul spus oamenilor în puterea sa convingătoare i‑a trezit, şi la fel ca temnicerul, oamenii au început să întrebe: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“ Dar aceşti păstori s‑au aşezat între adevăr şi popor, şi au predicat lucruri liniştitoare pentru a‑i îndepărta de la adevăr. Ei s‑au unit cu Satana şi îngerii lui, şi au strigat: „Pace, pace“, când nu era pace. Am văzut că îngeri ai lui Dumnezeu au notat totul, şi veşmintele acelor păstori neconsacraţi erau acoperite de sângele sufletelor. Aceia care iubeau comoditatea şi erau mulţumiţi cu îndepărtarea lor de Dumnezeu, nu au dorit să fie treziţi din siguranţa firii lor pământeşti.

Mulţi pastori nu aveau să primească ei înşişi această solie mântuitoare, şi îi împiedicau şi pe aceia care ar fi primit‑o. Sângele sufletelor este asupra lor. Predicatorii şi lumea s‑au unit pentru a se opune acestei solii din cer. Ei l‑au persecutat pe William Miller şi pe aceia care s‑au unit cu el în lucrare. Neadevăruri erau răspândite pentru a‑i strica influenţa, şi în diferite ocazii după ce el declarase clar sfatul lui Dumnezeu, aplicând adevăruri tăioase în inimile ascultătorilor săi, o mare furie s‑a aprins împotriva lui, şi când a părăsit locul întâlnirii, unii l‑au pândit pentru a‑i lua viaţa. Dar îngeri ai lui Dumnezeu au fost trimişi pentru a‑i apăra viaţa, şi ei l‑au condus în siguranţă departe de gloata înfuriată. Lucrarea lui încă nu se terminase.

Cei mai devotaţi au primit cu bucurie solia. Ei au ştiut că era de la Dumnezeu, şi că era dată la vremea potrivită. Îngerii urmăreau cu cel mai profund interes rezultatul soliei cereşti, şi când bisericile s‑au întors de la ea şi au respins‑o, cu tristeţe ei s‑au sfătuit cu İsus. El Şi‑a întors faţa de la biserici şi le‑a cerut îngerilor Săi să vegheze cu credincioşie asupra celor preţioşi care nu au respins mărturia, pentru că încă o altă lumină trebuia să strălucească peste ei.

Am văzut că dacă aşa‑zişii creştini ar fi iubit apariţia Mântuitorului lor, dacă sentimentele lor ar fi fost îndreptate asupra Lui, dacă ei ar fi simţit că nu era nimeni pe pământ care să se compare cu El, ei ar fi întâmpinat cu bucurie primul semn al venirii Lui. Dar dezgustul pe care ei l‑au arătat atunci când au auzit despre venirea Domnului lor, a fost o dovadă hotărâtoare că ei nu‑L iubeau. Satana şi îngerii lui au triumfat, şi İ‑au aruncat în faţă lui İsus Hristos şi îngerilor Săi sfinţi, că aşa‑zisul Lui popor Îl iubea pe İsus atât de puţin încât nu dorea cea de‑a doua Sa apariţie.

Am văzut poporul lui Dumnezeu, bucuros în aşteptare, uitându‑se după Domnul lor. Dar Dumnezeu intenţiona să‑i pună la încercare. Mâna Sa a acoperit o greşeală în calcularea perioadelor profetice. Cei care Îl aşteptau pe Domnul lor nu au descoperit‑o, şi nici cei mai învăţaţi oameni care se opuneau acelei date nu au reuşit să vadă greşeala. Dumnezeu intenţiona ca poporul Său să se confrunte cu o dezamăgire. Timpul a trecut, şi cei care se uitaseră după Mântuitorul lor aşteptându‑L bucuroşi, erau trişti şi deznădăjduiţi, în timp ce aceia care nu iubiseră apariţia lui İsus dar îmbrăţişaseră solia de frică, erau mulţumiţi că El nu venise la timpul aşteptat. Mărturisirea lor [de credinţă] nu le atinsese inimile şi nu le curăţise vieţile. Trecerea timpului fusese bine calculată pentru a da pe faţă asemenea inimi. Ei au fost primii care s‑au întors şi şi‑au bătut joc de cei întristaţi şi dezamăgiţi care iubeau cu adevărat apariţia Mântuitorului lor. Am văzut înţelepciunea lui Dumnezeu în a‑Şi pune la încercare poporul, şi în a‑i da un test foarte greu pentru a‑i descoperi pe cei care aveau să dea înapoi şi să se întoarcă în ceasul încercării.

İsus şi întreaga oaste cerească au privit cu simpatie şi dragoste asupra acelora care aşteptând cu drag, tânjeau să‑L vadă pe Cel pe care sufletele lor Îl iubeau. Îngeri planau în jurul lor pentru a‑i susţine în ceasul încercării lor. Cei care nu s‑au străduit să primească solia cerească au fost lăsaţi în întuneric, şi mânia lui Dumnezeu s‑a aprins împotriva lor pentru că ei nu primiseră lumina pe care El le‑o trimisese din cer. Cei credincioşi şi dezamăgiţi care nu puteau să înţeleagă de ce Domnul lor nu venise, nu au fost lăsaţi în întuneric. Încă o dată ei au fost îndrumaţi către Bibliile lor pentru a cerceta perioadele profetice. Mâna Domnului s‑a dat la o parte de pe cifre şi greşeala a fost explicată. Ei au văzut că perioadele profetice ajungeau până în 1844, şi că aceeaşi dovadă pe care o aduseseră pentru a arăta că perioadele profetice se încheiau în 1843, dovedea că ele se vor termina în 1844. Lumină din Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit peste poziţia lor, şi ei au descoperit un timp de întârziere: „Dacă viziunea zăboveşte, aşteapt‑o.“ În dragostea lor pentru venirea imediată a lui İsus, ei trecuseră cu vederea întârzierea viziunii, care fusese calculată pentru a‑i descoperi pe adevăraţii aşteptători. Ei aveau din nou o dată fixă. Totuşi am văzut că mulţi dintre ei nu se puteau ridica deasupra marii lor dezamăgiri pentru a avea acea proporţie de zel şi energie care le marcase credinţa în 1843.

Satana şi îngerii lui au triumfat asupra lor, şi aceia care nu primiseră solia, s‑au felicitat singuri pentru judecata şi înţelepciunea lor prevăzătoare în a nu primi amăgirea, aşa cum o numeau ei. Ei nu şi‑au dat seama că respingeau în detrimentul lor sfatul lui Dumnezeu, şi că lucrau în uniune cu Satana şi îngerii lui pentru a dezorienta poporul lui Dumnezeu care trăia solia venită din cer.

Cei care credeau în această solie erau prigoniţi în biserici. Teama îi oprise pe membrii bisericilor pentru o vreme să nu acţioneze conform cu sentimentele inimii lor, dar trecerea acelei date a dat pe faţă adevăratele lor simţăminte. Ei doreau să reducă la tăcere mărturia pe care credincioşii se simţeau îndemnaţi să o dea: că perioadele profetice se extindeau până în 1844. Cu claritate ei şi‑au explicat greşeala, şi şi‑au arătat motivele pentru care Îl aşteptau pe Domnul lor în 1844. Adversarii nu au putut să aducă niciun argument împotriva motivelor puternice oferite. Mânia bisericilor s‑a aprins împotriva lor. Erau hotărâţi să nu dea ascultare la nicio evidenţă, şi să nu permită mărturia lor în biserici, astfel încât alţii să nu o poată auzi. Aceia care nu îndrăzneau să reţină de la alţii lumina pe care Dumnezeu le‑o dăduse, au fost daţi afară din biserici. Dar İsus era cu ei şi ei erau bucuroşi în lumina feţei Sale. Ei erau pregătiţi să primească solia celui de‑al doilea înger.

Vezi Luca 3,7‑9; Apocalipsa 14,6.7; Matei 24,36; Fapte 16,22‑33; İeremia 6,13.14; Daniel 8,13.14; 9,24‑27; Apocalipsa 3,10; (Habacuc 2,1‑3); (Maleahi 3 – 4)

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 24 - Solia celui de-al doilea înger
Mergi înapoi la Cuprins