CAPITOLUL 25

Mişcarea adventă ilustrată

Am văzut un număr de grupuri care păreau să fie legate cu funii. Mulţi din aceste grupuri erau în întuneric deplin. Ochii le erau îndreptaţi în jos spre pământ, şi părea să nu fie nicio legătură între ei şi İsus. Am văzut persoane risipite prin aceste diferite grupuri ale căror feţe arătau luminoase, şi ai căror ochi erau ridicaţi în sus spre cer. Raze de lumină de la İsus, ca razele de lumină de la soare, le‑au fost împărţite. Un înger mi‑a cerut să privesc cu atenţie, şi am văzut câte un înger veghind asupra fiecăruia dintre aceia care aveau o rază de lumină, în timp ce îngeri răi îi înconjurau pe cei care erau în întuneric. Am auzit vocea unui înger strigând: „Temeţi‑vă de Dumnezeu, şi daţi‑İ slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui!“

O lumină strălucitoare s‑a aşezat asupra acestor grupuri, pentru a‑i lumina pe toţi cei care o vor primi. Unii dintre cei care erau în întuneric au primit lumina şi s‑au bucurat, în timp ce alţii s‑au opus luminii din cer zicând că era amăgire pentru a‑i duce în rătăcire. Lumina s‑a îndepărtat de la ei şi au fost lăsaţi în întuneric. Cei care primiseră lumina de la İsus au apreciat cu bucurie sporirea luminii preţioase care fusese revărsată peste ei. Feţele li s‑au luminat şi radiau de bucurie sfântă, în timp ce privirea le era îndreptată cu mare interes în sus spre İsus, şi vocile lor au fost auzite în armonie cu vocea îngerului: „Temeţi‑vă de Dumnezeu, şi daţi‑İ slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui!“ Când au înălţat acest strigăt, i‑am văzut pe cei care erau în întuneric împingându‑i cu coasta şi cu umărul. Atunci mulţi dintre cei care apreciau lumina sacră, au rupt funiile care îi ţineau legaţi, şi au părăsit acele grupuri separându‑se de ele. Şi în timp ce mulţi rupeau funiile care îi ţineau legaţi, oameni care făceau parte din aceste grupuri diferite, care erau respectaţi de ele, treceau prin grupuri, şi unii prin cuvinte plăcute, iar alţii prin priviri pline de mânie şi gesturi ameninţătoare, strângeau funiile care se slăbeau, şi ziceau în mod constant: „Dumnezeu este cu noi. Stăm în lumină. Avem adevărul.“ Am întrebat cine erau aceşti oameni. Mi s‑a spus că erau pastori şi oameni din conducere, care respinseseră ei înşişi lumina şi nu doreau ca alţii să o primească. İ‑am văzut pe aceia care apreciau lumina uitându‑se cu interes şi dorinţă arzătoare în sus, aşteptând ca İsus să vină şi să îi ia la El. La scurt timp un nor a trecut pe deasupra celor care se bucurau în lumină şi feţele lor arătau întristate. Am întrebat cauza acestui nor. Mi‑a fost arătat că era dezamăgirea lor. Vremea la care Îl aşteptaseră pe Mântuitorul lor trecuse şi İsus nu venise. Descurajarea s‑a aşezat peste ei, şi acei bărbaţi pe care îi observasem mai înainte, pastorii şi oamenii din conducere, se bucurau. Cei care respinseseră lumina au triumfat foarte mult, în timp ce Satana şi îngerii lui răi tresăltau şi ei de bucurie în jurul lor.

Apoi am auzit glasul unui alt înger spunând: „A căzut, a căzut Babilonul!“ O lumină a strălucit asupra celor dezamăgiţi, şi cu o dorinţă arzătoare pentru apariţia Sa, ei şi‑au aţintit ochii din nou asupra lui İsus. Apoi am văzut un număr de îngeri stând de vorbă cu cel de‑al doilea înger care strigase „A căzut, a căzut Babilonul!“, şi aceşti îngeri şi‑au înălţat vocile cu cel de‑al doilea înger, şi au strigat: „İată Mirele, ieşiţi‑İ în întâmpinare!“ Vocile melodioase ale acestor îngeri păreau să ajungă pretutindeni. O lumină deosebit de puternică şi plină de slavă a strălucit în jurul celor care preţuiau lumina care le fusese dată. Feţele lor străluceau cu o slavă deosebită, şi ei s‑au unit cu îngerii în strigarea: „İată Mirele!“ Şi când au înălţat strigarea în mod armonios printre aceste grupuri diferite, cei care au respins lumina i‑au împins, şi cu priviri mânioase şi‑au bătut joc de ei şi i‑au luat în râs. Dar îngerii lui Dumnezeu şi‑au mişcat aripile peste cei persecutaţi, în timp ce Satana şi îngerii lui căutau să împingă întunericul lor în jurul lor pentru a‑i conduce să respingă lumina din cer.

Apoi am auzit o voce spunându‑le celor care fuseseră împinşi şi luaţi în râs: „İeşiţi din mijlocul lor, şi nu vă atingeţi de ce este necurat.“ Un mare număr a rupt funiile care îi ţineau legaţi, şi au ascultat vocea şi i‑au părăsit pe cei care erau în întuneric, şi s‑au alăturat celor care rupseseră mai înainte funiile, şi cu bucurie şi‑au unit glasurile cu ei. Am auzit glas de rugăciune stăruitoare şi agonizantă din partea câtorva care încă rămăseseră cu grupurile care erau în întuneric. Pastorii şi oamenii din conducere treceau împrejurul acestor grupuri diferite, strângând funiile şi mai puternic; dar încă auzeam acel glas de rugăciune stăruitoare. Apoi i‑am văzut pe cei care se rugaseră întinzându‑şi mâinile după ajutor spre acel grup unit care era liber şi se bucura în Dumnezeu. Răspunsul venit din partea lor, în timp ce priveau cu seriozitate spre cer şi arătau în sus, a fost: „İeşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi‑vă de ei.“ Am văzut persoane zbătându‑se pentru libertate, şi în cele din urmă au rupt funiile care îi ţineau legaţi. Ei s‑au opus eforturilor care se făceau de a strânge funiile mai tare, şi nu au dat atenţie afirmaţiilor repetate: „Dumnezeu este cu noi. Avem adevărul cu noi.“ Persoane continuau să părăsească grupurile care erau în întuneric, şi se alăturau grupului liber, care părea să fie pe un teren deschis ridicat deasupra pământului. Privirea le era îndreptată în sus, şi slava lui Dumnezeu se odihnea peste ei, şi ei înălţau laude lui Dumnezeu. Ei erau uniţi, şi păreau să fie învăluiţi în lumina cerului. În jurul acestui grup erau unii care veniseră sub influenţa luminii, dar care nu erau cu adevărat uniţi cu grupul. Toţi care preţuiau lumina revărsată peste ei priveau în sus cu mare interes. İsus a privit asupra lor cu aprobare dragă. Ei aşteptau ca İsus să vină. Tânjeau după apariţia Sa. Ei nu aruncau nicio privire şovăitoare spre pământ. Din nou am văzut un nor aşezându‑se peste cei în aşteptare. İ‑am văzut coborându‑şi ochii obosiţi în jos. Am întrebat care era cauza acestei schimbări. Îngerul care mă însoţea mi‑a spus: „Ei sunt din nou dezamăgiţi în aşteptările lor. İsus încă nu poate să vină pe pământ. Ei trebuie să mai sufere pentru İsus şi să îndure încercări mai mari. Trebuie să renunţe la greşeli şi tradiţii primite de la oameni, şi să se întoarcă cu totul spre Dumnezeu şi spre Cuvântul Său. Ei trebuie să fie curăţiţi, albiţi şi lămuriţi. Şi cei care suportă acea încercare amară vor obţine o biruinţă veşnică.“

İsus nu a venit pe pământ aşa cum grupul aşteptător şi bucuros se aşteptase, pentru a curăţi Sanctuarul curăţind pământul prin foc. Am văzut că ei fuseseră corecţi în calcularea perioadelor profetice. Timpul profetic s‑a încheiat în 1844. Greşeala lor a constat în faptul că nu au înţeles ce era Sanctuarul, şi felul curăţirii lui. İsus chiar a intrat în Locul Preasfânt pentru a curăţi Sanctuarul la terminarea zilelor. Am privit din nou spre grupul aşteptător şi dezamăgit. Arătau trişti. Ei au cercetat cu grijă dovezile credinţei lor, şi au urmărit firul calculării perioadelor profetice, şi nu au putut să descopere nicio greşeală. Timpul se împlinise, dar unde era Mântuitorul lor? Îl pierduseră.

Mi‑a fost arătată atunci dezamăgirea ucenicilor când au venit la mormânt şi nu au găsit trupul lui İsus. Maria a spus: „Au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L‑au pus.“ Îngeri le‑au spus ucenicilor întristaţi că Domnul lor înviase şi va merge înaintea lor în Galilea.

Am văzut că atunci când İsus a privit asupra celor dezamăgiţi cu compasiunea cea mai profundă, Şi‑a trimis îngerii pentru a le îndruma mintea ca ei să poată să‑L găsească şi să‑L urmeze unde era El; ca ei să înţeleagă că pământul nu este Sanctuarul; că El trebuia să intre în Locul Preasfânt al Sanctuarului din cer pentru a‑l curăţi; pentru a face o ispăşire specială pentru İsrael şi pentru a primi Împărăţia de la Tatăl Său, iar apoi să revină pe pământ şi să‑i ia pentru a locui cu El pentru totdeauna. Dezamăgirea ucenicilor reprezintă bine dezamăgirea celor care L‑au aşteptat pe Domnul lor în 1844. Am fost dusă înapoi în timpul când Hristos a intrat triumfător în İerusalim, călare pe un măgăruş. Ucenicii plini de bucurie credeau că El avea să ia atunci împărăţia şi să domnească ca un domnitor vremelnic. Ei L‑au urmat pe Împăratul lor cu mari speranţe. Au tăiat ramuri frumoase de palmier, şi s‑au dezbrăcat de hainele de deasupra şi cu un zel plin de entuziasm le‑au aşternut pe drum; şi unii mergeau înainte iar alţii în urmă strigând: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!“ Entuziasmul i‑a deranjat pe farisei şi ei doreau ca İsus să‑Şi mustre ucenicii. Dar El le‑a spus „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.“ Profeţia din Zaharia 9,9 trebuia să se împlinească, totuşi am văzut că ucenicii erau sortiţi unei dezamăgiri amare. După câteva zile ei L‑au urmat pe İsus la Calvar, şi L‑au văzut sângerând şi mutilat pe crucea necruţătoare. Au fost martori la moartea Sa plină de chin, şi L‑au pus în mormânt. İnimile li s‑au umplut de durere. Aşteptările nu li se împliniseră nici în cea mai mică măsură. Speranţele lor muriseră împreună cu İsus. Dar când El a înviat din morţi, şi S‑a arătat ucenicilor Săi îndureraţi, speranţele lor au reînviat. Ei Îl pierduseră pe Mântuitorul lor, dar Îl regăsiseră.

Am văzut că dezamăgirea celor care au crezut în venirea Domnului în 1844 nu a fost egală cu dezamăgirea ucenicilor. Profeţia se împlinise în soliile primului şi celui de‑al doilea înger. Ele fuseseră date la timpul potrivit, şi împliniseră lucrarea pe care Dumnezeu o plănuise prin ele.

Vezi Apocalipsa 14,7; Apocalipsa 14,8; Matei 25,6; Apocalipsa 18,4; 2 Corinteni 6,17; Daniel 12,9.10; İoan 20,11‑13; Marcu 16,5‑7; Daniel 8,14; Evrei 8,1.2; Matei 21,1‑11; Luca 19,28‑40; Zaharia 9,9

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 26 - O altă ilustrare
Mergi înapoi la Cuprins