CAPITOLUL 27

Sanctuarul

Mi‑a fost arătată apoi dezamăgirea cumplită a poporului lui Dumnezeu. Ei nu L‑au văzut pe İsus la vremea aşteptată. Ei nu ştiau de ce Mântuitorul lor nu venise. Nu puteau să vadă nicio dovadă de ce timpul profetic nu se terminase. Un înger a spus: „Nu s‑a împlinit cuvântul lui Dumnezeu? Nu a reuşit Dumnezeu să‑Şi împlinească făgăduinţele? Ba da: El a împlinit tot ceea ce a promis.“ İsus Se ridicase şi închisese uşa Locului Sfânt al Sanctuarului ceresc, şi deschisese o uşă către Locul Preasfânt şi intrase pentru a curăţi Sanctuarul. Îngerul a spus: „Toţi cei care aşteaptă cu răbdare vor înţelege taina.“ Oamenii se înşelaseră dar nu fusese nicio greşeală din partea lui Dumnezeu. Totul se împlinise din ceea ce Dumnezeu a promis. Dar oamenii se uitau în mod greşit spre pământ, crezând că pământul era sanctuarul care avea să fie curăţit la sfârşitul perioadelor profetice. Aşteptările oamenilor nu se împliniseră, dar făgăduinţa lui Dumnezeu nu dăduse greş nici câtuşi de puţin. İsus Şi‑a trimis îngerii să‑i îndrume pe cei dezamăgiţi, să le îndrepte mintea spre Locul Preasfânt unde El se dusese pentru a curăţi Sanctuarul şi pentru a face o ispăşire specială pentru İsrael. İsus le‑a spus îngerilor că toţi cei care L‑au găsit vor înţelege lucrarea pe care o avea de făcut. Am văzut că în timp ce İsus se afla în Locul Preasfânt, El se va căsători cu Noul İerusalim, şi după ce lucrarea Sa avea să fie terminată în Sfânta Sfintelor, El urma să coboare pe pământ cu putere împărătească şi să‑i ia la El pe cei preţioşi care aşteptaseră cu răbdare întoarcerea Sa.

Mi‑a fost apoi arătat ce s‑a întâmplat în cer atunci când perioadele profetice s‑au încheiat în 1844. Am văzut că atunci când slujirea lui İsus în Locul Sfânt s‑a terminat şi El a închis uşa acelei încăperi, un mare întuneric s‑a aşezat asupra acelora care auziseră şi respinseseră soliile despre venirea lui Hristos, şi ei L‑au pierdut din vedere. İsus S‑a îmbrăcat atunci cu veşminte preţioase. De jur împrejurul marginii de jos a hainei Sale erau câte un clopoţel şi o rodie. Avea atârnat de umerii Săi un pieptar de o lucrătură iscusită. Şi atunci când Se mişca strălucea ca diamantele, mărind literele ce păreau ca nişte nume scrise sau gravate pe pieptar. După ce S‑a îmbrăcat complet, cu ceva pe cap care părea ca o coroană, îngerii L‑au înconjurat şi într‑un car de foc El a trecut dincolo de cea de‑a doua perdea. Mi s‑a spus atunci să iau seama la cele două încăperi ale Sanctuarului ceresc. Perdeaua, sau uşa, a fost deschisă şi mi s‑a permis să intru. În prima încăpere am văzut sfeşnicul cu şapte candele, care arăta măreţ şi plin de slavă; de asemenea masa pe care erau pâinile pentru punerea înainte, şi altarul pentru tămâie şi cădelniţa. Toate uneltele acestei încăperi arătau ca cel mai curat aur şi reflectau chipul celui care intra în acel loc. Perdeaua care separa aceste două încăperi arăta plină de slavă. Era de diferite culori şi materiale, cu o margine frumoasă, cu figuri de aur ţesute pe ea reprezentând îngeri. Perdeaua a fost ridicată şi am privit în cea de‑a doua încăpere. Am văzut acolo un chivot care arăta a fi din cel mai fin aur. Ca o margine în jurul capacului chivotului era o lucrătură foarte frumoasă reprezentând coroane. Era de aur fin. În chivot erau tablele de piatră conţinând cele zece porunci. La fiecare capăt al chivotului era câte un heruvim frumos cu aripile întinse deasupra lui. Aripile lor erau ridicate în sus şi se atingeau unele de altele deasupra capului lui İsus când El era la chivot. Feţele lor erau întoarse una spre cealaltă şi ei priveau în jos spre chivot, reprezentând toată oastea îngerilor uitându‑se cu interes la Legea lui Dumnezeu. Între heruvimi era o cădelniţă de aur. Şi când rugăciunile sfinţilor în credinţă se înălţau la İsus şi El le oferea Tatălui Său, un miros plăcut se ridica din tămâie. Părea ca un fum de cele mai frumoase culori. Deasupra locului unde stătea İsus, înaintea chivotului, am văzut o slavă atât de strălucitoare încât nu am putut să mă uit la ea. Părea un scaun de domnie unde locuia Dumnezeu. Atunci când mirosul de tămâie se înălţa la Tatăl, slava deosebit de mare venea de la scaunul de domnie al Tatălui la İsus, şi de la İsus era revărsată asupra acelora ale căror rugăciuni se înălţaseră ca un miros plăcut de tămâie. Lumină şi slavă se revărsau asupra lui İsus în mare abundenţă şi acopereau capacul ispăşirii şi slava umplea Sfântul Lăcaş. Nu am putut să mă uit mult timp la acea slavă. Nicio limbă nu o poate descrie. Am fost copleşită şi m‑am întors de la măreţia şi slava acelei scene.

Mi‑a fost arătat un Sanctuar pe pământ având două încăperi. Semăna cu cel din cer. Mi s‑a spus că era Sanctuarul de pe pământ, o copie a celui ceresc. Uneltele din prima încăpere a Sanctuarului de pe pământ erau ca cele din prima încăpere a celui din cer. Perdeaua a fost ridicată, şi am privit în Sfânta Sfintelor şi am văzut că uneltele erau la fel ca în Locul Preasfânt al Sanctuarului ceresc. Preotul slujea în ambele încăperi ale celui de pe pământ. În prima încăpere el slujea în fiecare zi a anului, însă intra în Locul Preasfânt doar o dată pe an, pentru a‑l curăţi de păcatele care fuseseră transferate acolo. Am văzut că İsus slujea în ambele încăperi ale Sanctuarului ceresc. El a intrat în Sanctuarul ceresc prin jertfa propriului Său sânge. Preoţii de pe pământ, datorită morţii, nu puteau să rămână în slujbă mult timp. Dar am văzut că İsus era Preot pe veci. Prin jertfele şi darurile aduse la Sanctuarul de pe pământ, copiii lui İsrael trebuiau să se prindă de meritele Mântuitorului care avea să vină. Şi în înţelepciunea lui Dumnezeu, amănuntele acestei lucrări ne‑au fost date ca noi să ne putem uita înapoi la ele şi să înţelegem lucrarea lui İsus în Sanctuarul ceresc.

La răstignire, când İsus a murit pe Calvar, El a strigat „S‑a sfârşit!“, iar perdeaua templului s‑a rupt în două de sus până jos. Aceasta trebuia să arate că slujbele din Sanctuarul de pe pământ se terminaseră pentru totdeauna, şi că Dumnezeu nu Se va mai întâlni cu ei în templul lor de pe pământ pentru a le accepta jertfele. Sângele lui İsus fusese atunci vărsat şi trebuia să fie oferit de El Însuşi în Sanctuarul ceresc. Aşa cum preoţii din Sanctuarul de pe pământ intrau în Locul Preasfânt o dată pe an pentru a curăţi Sanctuarul, İsus a intrat în Locul Preasfânt al celui ceresc la sfârşitul celor 2300 de zile din Daniel 8, în 1844, pentru a face o ispăşire finală pentru toţi cei care puteau să beneficieze de mijlocirea Lui, şi pentru a curăţi Sanctuarul.

Vezi (İosua 21,45; 23,14); Exod 25,8.9; Evrei 8,1.2; Daniel 8,14; (Exod 28,31‑34.15‑21.29); Exod 37,10‑29; 40,1‑8; 26,31‑34; 25,10‑22; Evrei 9,2‑4; Apocalipsa 8,3.4; Exod 25,8.9.40; Evrei 8,5; Evrei 9,6.7.11.12; Evrei 7,23.24; Matei 27,50.51; Marcu 15,37.38; Luca 23,44‑46; İoan 19,28‑30

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 28 - Solia celui de-al treilea înger
Mergi înapoi la Cuprins