CAPITOLUL 3

Planul de Mântuire

Întristarea a umplut cerul când s‑a înţeles că omul era pierdut, şi că lumea pe care Dumnezeu o crease avea să fie umplută cu fiinţe muritoare condamnate la suferinţă, boală şi moarte şi că nu era nicio cale de scăpare pentru cel vinovat. Întreaga familie a lui Adam trebuia să moară. L‑am văzut pe iubitul İsus şi am observat o expresie de compasiune şi întristare pe faţa Sa. Curând L‑am văzut apropiindu‑Se de lumina deosebit de strălucitoare care‑L învăluia pe Tatăl. Îngerul care mă însoţea mi‑a spus: „Are o conversaţie îndeaproape cu Tatăl Său.“ Neliniştea îngerilor părea să fie intensă în timp ce İsus vorbea cu Tatăl Său. De trei ori El a fost învăluit de lumina strălucitoare din jurul Tatălui, şi a treia oară când a venit de la Tatăl, İ s‑a putut vedea înfăţişarea. Faţa Lui era calmă, fără niciun pic de dezorientare şi grijă, şi răspândea bunăvoinţă şi bunătate, care nu pot fi exprimate în cuvinte. El a făcut apoi cunoscut oastei îngerilor că se crease o cale de scăpare pentru omul pierdut. Le‑a spus că intervenise la Tatăl Său, oferindu‑Se să‑Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare, luând sentinţa de moarte asupra Sa, ca prin El omul să poată găsi iertare. Ca prin meritele sângelui Său şi ascultare de Legea lui Dumnezeu, oamenii să poată avea favoarea lui Dumnezeu, să fie aduşi în frumoasa grădină, şi să mănânce din rodul pomului vieţii.

La început îngerii nu au putut să se bucure căci Comandantul lor nu a ascuns nimic faţă de ei, ci le‑a înfăţişat Planul de Mântuire. İsus le‑a spus că urma să stea între mânia Tatălui Său şi omul vinovat, să îndure fărădelegea şi batjocura, şi că doar puţini Îl vor primi ca pe Fiul lui Dumnezeu. Aproape toţi Îl vor urî şi respinge. El urma să‑Şi lase toată slava în cer, să apară pe pământ ca om, să Se umilească pe Sine ca om, să cunoască din proprie experienţă diferitele ispite cu care omul avea să fie asaltat, pentru a şti cum să‑i ajute pe cei care aveau să fie ispitiţi. Şi că în cele din urmă, după ce misiunea Sa ca Învăţător avea să fie îndeplinită, El urma să fie dat în mâinile oamenilor şi să îndure aproape orice fel de cruzime şi suferinţă pe care Satana şi îngerii lui puteau să le sugereze oamenilor răi să le aplice. El urma să moară de moartea cea mai chinuitoare, atârnat între cer şi pământ ca un păcătos vinovat. Urma să îndure ore de agonie îngrozitoare la care nici chiar îngerii nu puteau să se uite, ci aveau să‑şi acopere feţele ca să nu vadă acea scenă. Nu numai chinul trupesc urma să‑l îndure, ci şi chinul sufletesc cu care nu s‑ar putea compara nicio suferinţă trupească. Povara păcatelor întregii lumi urma să fie asupra Lui. El le‑a spus că urma să moară, apoi să învie în a treia zi şi să se înalţe la Tatăl Său pentru a mijloci pentru omul îndărătnic şi vinovat.

Îngerii s‑au prosternat înaintea Lui. Ei şi‑au oferit vieţile lor. İsus le‑a spus că prin moartea Sa îi va salva pe mulţi, şi că viaţa unui înger nu putea plăti datoria. Doar viaţa Sa putea să fie acceptată de Tatăl Său ca preţ de răscumpărare pentru om.

İsus le‑a spus de asemenea că vor avea şi ei o parte de făcut: să fie cu El, şi în diferite ocazii să‑L întărească. El va lua natura decăzută a omului şi puterea Lui nu va fi nici cel puţin egală cu a lor. İar ei vor fi martorii umilirii şi suferinţelor Sale mari. Şi atunci când vor vedea suferinţele Lui şi ura oamenilor împotriva Sa, se vor simţi cuprinşi de cele mai profunde emoţii şi datorită iubirii lor pentru El, vor dori să‑L scape şi să‑L elibereze de ucigaşii Lui. Dar ei nu trebuiau să intervină pentru a împiedica nimic din ceea ce vor vedea. Ei vor avea însă o parte de făcut la învierea Sa. Le‑a spus că Planul de Mântuire fusese stabilit şi că Tatăl Său acceptase planul.

Cu o tristeţe sfântă, İsus i‑a mângâiat şi i‑a încurajat pe îngeri, informându‑i că după toate acestea, cei pe care‑i va răscumpăra vor fi cu El, locuind cu El pentru totdeauna. Şi că prin moartea Lui îi va răscumpăra pe mulţi, şi îl va nimici pe cel ce avea puterea morţii. Şi Tatăl Său Îi va da împărăţia şi măreţia împărăţiei de sub tot cerul, şi El o va stăpâni în veci de veci. Satana şi păcătoşii vor fi nimiciţi ca să nu mai tulbure niciodată cerul sau noul pământ curăţit. İsus i‑a cerut oastei cereşti să se împace cu planul pe care Tatăl Său îl acceptase, şi să se bucure că prin moartea Sa omul căzut putea fi ridicat din nou să obţină favoarea lui Dumnezeu şi să se bucure de cer.

Atunci o bucurie, o bucurie de nedescris a umplut cerul. Şi oastea cerească a cântat o cântare de laudă şi închinare. Şi‑au atins harpele şi au cântat într‑un ton mai înalt de cum o făcuseră până atunci, pentru marea îndurare şi bunăvoinţa lui Dumnezeu în a‑L da pe Fiul Său preaiubit să moară pentru un neam de răzvrătiţi. Laudă şi închinare au fost aduse pentru tăgăduirea de Sine şi jertfa lui İsus, pentru că El acceptase să părăsească sânul Tatălui Său, alegând o viaţă de suferinţă şi durere, şi să moară de o moarte ruşinoasă pentru a da viaţă altora.

Îngerul a spus: „Crezi că Tatăl L‑a dat pe Fiul Său preaiubit fără nicio luptă?“ „Nu, nu. A fost o luptă chiar pentru Dumnezeul cerurilor dacă să‑l lase pe omul vinovat să piară, sau să Îl dea pe Fiul Său preaiubit să moară pentru el.“ Îngerii erau atât de interesaţi pentru salvarea omului că se puteau găsi printre ei unii care ar fi renunţat la slava lor şi şi‑ar fi dat viaţa pentru omul care avea să moară. „Dar“, a spus îngerul care mă însoţea, „aceasta nu ar fi ajutat la nimic. Fărădelegea era aşa de mare că viaţa unui înger nu ar fi putut să plătească greşeala. Nimic ci doar moartea şi mijlocirea Fiului Său puteau să plătească greşeala, şi să‑l salveze pe omul pierdut de la durere şi suferinţă fără speranţă.“

Dar îngerilor le‑a fost atribuită lucrarea de a urca şi coborî cu balsam întăritor din slavă pentru a‑L mângâia pe Fiul lui Dumnezeu în suferinţele Sale, şi a‑İ sluji. De asemenea, lucrarea lor va fi să‑i apere şi să‑i ferească pe cei care se aflau sub har de îngerii răi şi de întunericul aruncat continuu în jurul lor de către Satana. Am văzut că era imposibil pentru Dumnezeu să modifice sau să schimbe Legea Sa pentru a‑l salva pe omul pierdut şi care urma să moară; de aceea a permis ca Fiul Său preaiubit să moară pentru încălcarea legii de către om.

Satana s‑a bucurat din nou cu îngerii lui pentru că a putut prin provocarea căderii omului să‑L dea jos pe Fiul lui Dumnezeu de pe poziţia Sa înaltă. El le‑a spus îngerilor săi că atunci când İsus va lua natura omului decăzut, va putea să‑L învingă şi să împiedice împlinirea Planului de Mântuire.

Mi‑a fost arătat atunci Satana aşa cum fusese, un înger fericit şi înălţat. Apoi mi‑a fost arătat cum este acum. Încă are o înfăţişare regească. Trăsăturile feţei sale încă sunt nobile pentru că este un înger chiar dacă e căzut. Dar expresia chipului său este plină de nelinişte, îngrijorare, nemulţumire, răutate, ură, gânduri răutăcioase, înşelăciune şi orice alt rău. Acea frunte care odată era aşa de nobilă am observat‑o în mod special. Fruntea lui începea de la ochi să se tragă înapoi. Am văzut că se înjosise atât de mult timp încât orice însuşire bună se diminuase, şi orice trăsătură rea se dezvoltase. Ochii lui erau vicleni, şireţi, şi arătau o putere de pătrundere profundă. Statura lui era robustă dar carnea îi atârna pe mâini şi pe faţă. Când l‑am contemplat, bărbia i se odihnea în mâna stângă. Părea să fie într‑o meditare profundă. Pe faţa lui era un surâs care m‑a făcut să mă cutremur: era atât de plin de răutate şi viclenie satanică. Acesta este surâsul pe care‑l schiţează exact înainte de a fi sigur de victima lui, şi când o prinde în laţ, acest zâmbet devine oribil.

Vezi Filipeni 2,6‑8; Evrei 2,18; 4,15; Matei 16,21; 17,22.23; 20,17‑19; Marcu 9,31; Luca 9,18‑22; 18,31‑33; 24,1‑8.36‑48; 1 Corinteni 15,3.4; İsaia 53; Evrei 2,9; İoan 14,1‑3; 17,24; Evrei 2,14.15; Fapte 2,32‑35; Romani 5,6‑8; 2 Corinteni 11,14

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 4 - Prima venire a lui Hristos
Mergi înapoi la Cuprins