CAPITOLUL 32

Clătinarea (Cernerea)

İ‑am văzut pe unii cu credinţă puternică şi strigăte pline de suferinţă stăruind pe lângă Dumnezeu. Feţele lor erau palide şi marcate de îngrijorare profundă arătând lupta dinăuntrul lor. Feţele lor arătau fermitate şi o mare seriozitate, în timp ce picături mari de sudoare au apărut pe frunţile lor şi au căzut jos. Din când în când feţele li se luminau de semnele aprobării lui Dumnezeu, şi iarăşi aceeaşi expresie solemnă, serioasă şi de îngrijorare se aşeza asupra lor.

Îngeri răi s‑au adunat în jurul lor, împingându‑şi întunericul asupră‑le, pentru a‑L ascunde pe İsus din faţa lor, ca ochii să le fie atraşi spre întunericul care‑i înconjura şi să‑şi piardă încrederea în Dumnezeu, iar apoi să murmure împotriva Lui. Singura lor siguranţă era în a‑şi ţine ochii îndreptaţi în sus. Îngeri ai lui Dumnezeu aveau în grijă poporul Său, şi când atmosfera otrăvită de la aceşti îngeri răi era împinsă în jurul acestor îngrijoraţi, îngerii care îi aveau în grijă, îşi mişcau permanent aripile peste ei pentru a risipi întunericul gros care‑i înconjura.

Am văzut că unii nu luau parte în această lucrare de suferinţă şi stăruinţă. Ei păreau indiferenţi şi nepăsători. Ei nu s‑au împotrivit întunericului din jurul lor şi el i‑a învăluit ca un nor gros. Îngerii lui Dumnezeu i‑au părăsit şi s‑au dus în ajutorul celor care se rugau cu stăruinţă. Am văzut îngerii lui Dumnezeu grăbindu‑se în sprijinul tuturor celor care se luptau cu toată puterea lor să reziste acelor îngeri răi, şi încercau ei înşişi să se ajute chemându‑L pe Dumnezeu cu stăruinţă. Dar îngerii i‑au părăsit pe cei care nu făceau niciun efort să se ajute ei înşişi, şi i‑am pierdut din vedere.

În timp ce aceştia care se rugau şi‑au continuat strigătele stăruitoare, din când în când o rază de lumină de la İsus venea la ei, şi le încuraja inimile şi le lumina feţele.

Am întrebat ce înseamnă cernerea pe care o văzusem. Mi‑a fost arătat că ea va fi cauzată de mărturia directă provocată de sfatul Martorului Adevărat pentru Laodiceea. Îşi va avea efectul asupra inimii celui care primeşte mărturia şi‑l va face să ridice standardul şi să vestească fără reţinere adevărul direct. Unii nu vor suporta această mărturie directă. Ei se vor ridica împotriva ei şi aceasta va cauza o cernere în poporul lui Dumnezeu.

Am văzut că mărturiei Martorului Adevărat nu i s‑a dat atenţie nici pe jumătate. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii, a fost puţin apreciată, dacă nu chiar cu totul neluată în seamă. Această mărturie trebuie să producă adâncă pocăinţă, şi toţi cei care o primesc cu adevărat, vor asculta de ea şi vor fi curăţiţi.

Îngerul a spus: „Ascultă!“ Curând am auzit un sunet care părea ca de multe instrumente muzicale, toate răsunând în acorduri perfecte, plăcute şi armonioase. Întrecea orice muzică pe care o auzisem vreodată. Părea să fie atât de plină de îndurare, compasiune şi bucurie înălţătoare şi sfântă. Mi‑a străbătut întreaga fiinţă. Îngerul a spus: „Priveşte!“ Atenţia mi‑a fost îndreptată spre grupul pe care‑l văzusem înainte, care era clătinat cu putere. Mi‑au fost arătaţi cei pe care îi văzusem înainte plângând şi rugându‑se în chin sufletesc. Am văzut că grupul îngerilor protectori din jurul lor se dublase iar ei erau îmbrăcaţi cu o armură din cap până în picioare. Ei se mişcau în ordine exactă, hotărâţi ca o companie de soldaţi. Feţele lor arătau conflictul greu pe care‑l înduraseră, lupta chinuitoare prin care trecuseră. Cu toate că feţele le erau marcate de o profundă suferinţă lăuntrică, străluceau acum de lumina şi slava cerului. Ei obţinuseră biruinţa, şi aceasta le‑a produs cea mai profundă recunoştinţă şi bucurie sacră şi sfântă.

Numărul celor din acest grup se micşorase. Unii fuseseră cernuţi şi lăsaţi pe drum. Cei nepăsători şi indiferenţi care nu se alăturaseră celor care preţuiau biruinţa şi mântuirea îndeajuns pentru a se zbate, a stărui şi a se ruga pentru ele, nu le‑au obţinut. Şi ei au fost lăsaţi în urmă în întuneric, şi locul lor a fost imediat luat de alţii care s‑au prins de adevăr şi au venit în rândurile acestui grup. Îngerii răi încă se îngrămădeau în jurul lor dar nu puteau să aibă nicio putere asupra lor.

İ‑am auzit pe cei îmbrăcaţi în armură spunând adevărul cu mare putere. Aceasta avea efect. İ‑am văzut pe cei care fuseseră legaţi; unele soţii fuseseră legate de soţii lor, şi unii copii fuseseră legaţi de părinţii lor. Cei sinceri care fuseseră opriţi sau împiedicaţi să audă adevărul, acum s‑au prins cu ardoare de adevărul spus. Toată frica de rudele lor dispăruse. Doar adevărul era înălţat înaintea lor. Le era mai drag şi mai preţios decât viaţa. Ei flămânziseră şi însetaseră după adevăr. Am întrebat ce făcuse această mare schimbare. Un înger a răspuns: „Este ploaia târzie; înviorarea de la prezenţa lui Dumnezeu; marea strigare a celui de‑al treilea înger.“

O mare putere era cu aceşti aleşi. Îngerul a spus: „Priveşte!“ Atenţia mi‑a fost îndreptată spre cei răi sau necredincioşi. Toţi erau agitaţi. Zelul şi puterea poporului lui Dumnezeu i‑a întărâtat şi înfuriat. Confuzie, confuzie era în toate părţile. Am văzut măsuri luate împotriva acestui grup care avea puterea şi lumina lui Dumnezeu. Întunericul se îngroşa în jurul lui, totuşi ei stăteau acolo neclintiţi, aprobaţi de Dumnezeu şi încrezându‑se în El. İ‑am văzut nedumeriţi. Apoi i‑am auzit strigând la Dumnezeu cu stăruinţă. Zi şi noapte strigătul lor nu a încetat. Am auzit aceste cuvinte: „Facă‑se, o Doamne, voia Ta! Dacă aceasta poate să dea slavă Numelui Tău, fă o cale de scăpare pentru poporul Tău! İzbăveşte‑ne de păgânii care ne înconjoară! Ei ne‑au condamnat la moarte; dar braţul Tău poate să aducă mântuirea.“ Acestea sunt toate cuvintele pe care pot să mi le aduc aminte. Ei păreau să aibă un simţământ profund al nevredniciei lor, şi dădeau dovadă de supunere deplină faţă de voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fiecare, fără nicio excepţie, se ruga cu stăruinţă şi se lupta ca İacov pentru eliberare.

La puţin timp după ce ei şi‑au început strigătul stăruitor, îngerii, plini de milă, voiau să se ducă să‑i elibereze. Dar un înger înalt care‑i comanda nu le‑a permis. El a spus „Voia lui Dumnezeu încă nu s‑a împlinit. Ei trebuie să bea paharul. Trebuie să fie botezaţi cu botezul.“

Curând am auzit vocea lui Dumnezeu care a zguduit cerurile şi pământul. A fost un mare cutremur de pământ. Clădiri au fost dărâmate şi s‑au prăbuşit peste tot. Apoi am auzit un strigăt triumfător de biruinţă, tare, melodios şi clar. M‑am uitat la acest grup care cu puţin timp în urmă era într‑o asemenea strâmtorare şi asuprire. Robia lor se terminase. O lumină plină de slavă strălucea peste ei. Cât de frumoşi arătau ei atunci! Toată oboseala şi semnele îngrijorării dispăruseră. Sănătate şi frumuseţe se vedea pe fiecare faţă. Duşmanii lor, păgânii care îi înconjurau, au căzut ca morţi. Ei nu au putut să îndure lumina care strălucea asupra celor eliberaţi şi sfinţi. Această lumină şi slavă au rămas asupra lor până când İsus a fost văzut pe norii cerului, şi cei din grupul credincios şi încercat au fost schimbaţi într‑o clipă, într‑o clipeală din ochi, din slavă în slavă. Şi mormintele s‑au deschis iar sfinţii au ieşit afară îmbrăcaţi în nemurire, strigând biruinţă asupra morţii şi mormântului, şi împreună cu sfinţii în viaţă au fost luaţi sus pentru a‑L întâmpina pe Domnul lor în văzduh, în timp ce strigăte plăcute şi melodioase de slavă şi biruinţă erau pe orice limbă nemuritoare, venind de pe toate buzele sfinţite şi sfinte.

Vezi Psalmul 86; Apocalipsa 3,14‑22; Efeseni 6,10‑18; Matei 10,34‑39; Osea 6,3; Fapte 3,19.20; Apocalipsa 18,1‑6; Geneza 32,22‑32; Matei 20,22.23; Evrei 12,25.26; Apocalipsa 16,18; Hagai 2,21‑23; Psalmul 126,1; 1 Corinteni 15,51‑55; 1 Tesaloniceni 4,15‑18; Apocalipsa 1,7

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 33 - Păcatele Babilonului
Mergi înapoi la Cuprins