CAPITOLUL 39

Pământul pustiit

Apoi am privit pământul. Cei răi erau morţi şi trupurile lor zăceau pe faţa pământului. Locuitorii pământului suferiseră mânia lui Dumnezeu prin ultimele şapte plăgi. Ei îşi muşcaseră limbile de durere şi Îl blestemaseră pe Dumnezeu. Păstorii falşi fuseseră ţinte deosebite ale mâniei lui İehova. Ochii li se mistuiseră în orbite, şi limbile în gură, în timp ce ei stăteau în picioare. După ce sfinţii fuseseră eliberaţi de vocea lui Dumnezeu, cei din mulţimea celor răi şi‑au întors furia unii împotriva altora. Pământul părea să fie inundat cu sânge, şi trupuri moarte erau de la un capăt al pământului până la celălalt.

Pământul era în cea mai devastată stare. Oraşe şi sate, dărâmate de cutremur, zăceau în mormane. Munţii se mişcaseră din locurile lor, lăsând gropi mari în urmă. Marea aruncase afară pe pământ stânci colţuroase, şi stânci fuseseră smulse din pământ şi erau împrăştiate peste toată suprafaţa sa. Pământul arăta ca un ţinut sălbatic devastat. Copaci mari fuseseră scoşi din rădăcină şi răspândiţi pe pământ. Aici este locuinţa lui Satana împreună cu îngerii lui răi de‑a lungul celor 1.000 de ani. Aici vor fi ţinuţi închişi, şi ei vor pribegi încoace şi încolo pe faţa distrusă a pământului, şi vor vedea urmările răzvrătirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. De urmările blestemului pe care el l‑a cauzat, va putea să se bucure de‑a lungul celor 1.000 de ani. Limitat doar la pământ, el nu va avea privilegiul să meargă peste tot la alte planete pentru a‑i ispiti şi necăji pe cei care nu au căzut. Satana suferă în acest timp extrem de mult. De la căderea lui, trăsăturile sale rele de caracter fuseseră folosite continuu. El este atunci deposedat de puterea lui şi lăsat să mediteze asupra rolului pe care l‑a jucat de la căderea lui, şi să aştepte cu tremur şi groază viitorul înfricoşător, atunci când el va trebui să sufere pentru tot răul pe care l‑a făcut, şi să fie pedepsit pentru toate păcatele pe care le‑a determinat să fie comise.

Apoi am auzit strigăte de biruinţă venind de la îngeri şi de la sfinţii răscumpăraţi, care răsunau ca zece mii de instrumente muzicale, pentru că ei nu aveau să mai fie necăjiţi şi ispitiţi de Diavol, iar locuitorii altor lumi fuseseră scăpaţi de prezenţa sa şi de ispitele lui.

Apoi am văzut nişte scaune de domnie, şi İsus şi sfinţii răscumpăraţi s‑au aşezat pe ele. Şi sfinţii au domnit ca împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu, şi morţii nelegiuiţi au fost judecaţi, şi faptele lor au fost comparate cu codul de legi, Cuvântul lui Dumnezeu, şi ei au fost judecaţi după faptele făcute în trup. İsus, împreună cu sfinţii, a măsurat celor răi partea pe care trebuiau să o sufere, după faptele lor; şi aceasta a fost scrisă în cartea morţii, şi însemnată în dreptul numelor lor. Satana şi îngerii lui au fost de asemenea judecaţi de İsus şi de sfinţi. Pedeapsa lui Satana avea să fie cu mult mai mare decât cea a celor pe care el îi amăgise. Depăşea cu atât de mult pedeapsa lor încât nu poate fi comparată cu a lor. După ce toţi cei pe care el îi amăgise aveau să piară, Satana avea să mai trăiască şi să sufere încă mult mai mult.

După ce judecarea morţilor nelegiuiţi a fost terminată, la sfârşitul celor o mie de ani, İsus a părăsit Cetatea şi o suită din oastea cerească L‑a urmat. Sfinţii au mers de asemenea cu El. İsus a coborât pe un munte mare şi măreţ, care de îndată ce picioarele Lui l‑au atins, s‑a despicat în două şi a devenit o vale foarte mare. Apoi ne‑am uitat în sus şi am văzut Cetatea cea mare şi frumoasă, cu douăsprezece temelii, douăsprezece porţi, câte trei de fiecare parte şi câte un înger la fiecare poartă. Noi am strigat: „Cetatea! Cetatea cea mare! Se coboară din cer de la Dumnezeu!“ Şi ea s‑a coborât în toată strălucirea şi slava ei orbitoare şi s‑a aşezat în valea foarte mare pe care İsus o pregătise pentru ea.

Vezi Apocalipsa 16,10.11; İeremia 25,31‑33; Apocalipsa 20,1‑3; Apocalipsa 20,4‑6.12; Zaharia 14,4; Apocalipsa 21,10‑14

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 40 - A doua înviere
Mergi înapoi la Cuprins