CAPITOLUL 40

A doua înviere

Apoi İsus cu tot cortegiul sfânt de îngeri şi toţi sfinţii răscumpăraţi, au părăsit Cetatea. Îngerii sfinţi L‑au înconjurat pe İsus şi L‑au însoţit în drumul Său, şi alaiul sfinţilor răscumpăraţi i‑au urmat. Apoi cu o măreţie foarte mare şi înfricoşătoare, İsus i‑a chemat afară pe morţii nelegiuiţi. Şi atunci când ei au înviat cu aceleaşi trupuri slăbite şi bolnave cu care intraseră în mormânt, ce spectacol! Ce scenă! La prima înviere toţi ieşiseră afară în floarea nemuririi; dar la a doua, semnele blestemului sunt vizibile în toţi. Împăraţi şi oamenii nobili ai lumii au venit afară împreună cu cei josnici şi de jos, învăţaţi şi neînvăţaţi. Toţi Îl privesc pe Fiul omului; şi aceiaşi oameni care L‑au dispreţuit şi şi‑au bătut joc de İsus, şi L‑au bătut cu trestia şi care au pus coroana de spini pe fruntea Sa sfântă, Îl privesc în toată măreţia Lui împărătească. Cei care L‑au scuipat în ceasul judecării Sale, acum îşi întorc faţa de la privirea Sa pătrunzătoare şi de la slava feţei Sale. Cei care au bătut cuiele în mâinile şi picioarele Sale, privesc acum semnele răstignirii Lui. Cei care İ‑au străpuns cu suliţa coasta văd semnele cruzimii lor pe corpul Lui. Şi ei ştiu că El este chiar Acela pe care L‑au răstignit şi de care au râs în chinul Său de moarte. Şi atunci se înalţă un bocet prelung de chin în timp ce ei fug să se ascundă de prezenţa Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.

Toţi caută să se ascundă în stânci şi să se ferească de slava înspăimântătoare a Celui pe care odată L‑au dispreţuit. Când toţi sunt copleşiţi şi îndureraţi de măreţia şi slava Sa deosebită, ei îşi ridică vocile într‑un glas, şi cu claritate înspăimântătoare exclamă: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!“

Atunci İsus şi îngerii sfinţi, însoţiţi de toţi sfinţii, se duc iarăşi în Cetate, şi bocetele şi tânguirile amare ale celor nelegiuiţi condamnaţi, umplu văzduhul. Apoi am văzut că Satana şi‑a reluat lucrarea. El a trecut printre supuşii lui, şi i‑a întărit pe cei neputincioşi şi slabi, iar după aceea le‑a spus că el şi îngerii lui erau puternici. Apoi el a arătat spre milioanele nenumărate care fuseseră înviate. Acolo erau mari războinici şi împăraţi care erau foarte pricepuţi în luptă şi care cuceriseră împărăţii. Şi acolo erau uriaşi puternici şi bărbaţi care fuseseră viteji şi care nu pierduseră niciodată vreo bătălie. Acolo era mândrul şi ambiţiosul Napoleon a cărui apropiere făcuse împărăţii să tremure. Acolo stăteau bărbaţi de o înălţime foarte mare şi de o ţinută demnă şi impunătoare care căzuseră în luptă. Ei căzuseră în timp ce însetau după victorie. Atunci când au ieşit afară din mormintele lor, ei şi‑au reluat firul gândurilor acolo unde se oprise la moarte. Ei aveau acelaşi spirit de cucerire care‑i stăpânea atunci când au căzut. Satana se sfătuieşte cu îngerii lui, iar apoi cu acei împăraţi, cuceritori şi bărbaţi puternici. Apoi el se uită peste armata imensă şi le spune că grupul din Cetate este mic şi slab, şi că ei pot să se ducă să ia acea Cetate, să‑i arunce afară pe locuitorii ei, şi să aibă bogăţiile şi slava sa pentru ei înşişi.

Satana reuşeşte să‑i amăgească, şi toţi încep imediat să se pregătească de luptă. Ei construiesc arme de război; pentru că în acea armată imensă sunt mulţi bărbaţi pricepuţi. Şi apoi, cu Satana în fruntea lor, mulţimea se pune în mişcare. Împăraţi şi războinici urmează imediat după Satana, şi mulţimea îi urmează în companii. Fiecare companie are un comandant, şi se vede ordine atunci când ei mărşăluiesc pe suprafaţa distrusă a pământului către Cetatea sfântă. İsus închide porţile Cetăţii, şi această armată imensă o înconjoară şi se pune în poziţie de luptă. Ei pregătiseră tot felul de instrumente de război, aşteptându‑se să aibă o luptă crâncenă. Ei se aranjează în jurul Cetăţii. İsus şi toată oastea îngerească cu coroanele strălucitoare pe cap, şi toţi sfinţii cu coroanele lor luminoase, se urcă pe vârful zidului Cetăţii. İsus vorbeşte cu măreţie spunând: „Priviţi, voi păcătoşilor, răsplata celor drepţi! Şi priviţi voi, răscumpăraţii Mei, răsplata celor nelegiuiţi!“ Mulţimea imensă se uită la grupul plin de slavă de pe zidurile Cetăţii. Şi atunci când văd strălucirea coroanelor lor luminoase, şi le văd feţele radiind de slavă, reflectând chipul lui İsus, iar apoi privesc slava neîntrecută şi măreţia Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor, curajul îi părăseşte. Simţământul bogăţiei şi slavei pe care le‑au pierdt îi cuprinde, şi ei îşi dau seama ce înseamnă că plata păcatului este moartea. Ei văd grupul celor sfinţi şi fericiţi pe care‑i dispreţuiseră, îmbrăcat în slavă, onoare, nemurire şi viaţă veşnică, în timp ce ei sunt afară din Cetate cu toate lucrurile josnice şi dezgustătoare.

Vezi Apocalipsa 6,15.16; Matei 23,39; Apocalipsa 20,7‑9; Romani 6,23; Apocalipsa 22,12‑15

Înapoi sus
Mergi la Capitolul 41 - Moartea a doua
Mergi înapoi la Cuprins