Note explicative

(în ordine alfabetică)

Adam şi Eva – primii oameni creaţi de Dumnezeu (Geneza 1,26‑28; 2,7.18‑24)

adevărul prezent – adevărul descoperit de Dumnezeu care are o importanţă deosebită pentru timpul prezent

adventist – aşteptător al revenirii Domnului Hristos

adventişti cu numele – adventişti nominali (se pare că în cap. 29 termenul se referă la cei care au luat parte la vestirea primei şi celei de‑a doua solii îngereşti dar care au respins solia celui de‑al treilea înger, ei neprimind lumina despre Sabat); termenul ar putea desemna însă şi pe cei care pretind a fi adventişti dar în realitate nu sunt

agonie – chin sufletesc, nelinişte puternică; stare a organismului care precedă moartea

altarul pentru tămâie – o construcţie aflată în Locul Sfânt, aşezată înaintea perdelei în spatele căreia se afla chivotul mărturiei cu capacul ispăşirii (Exod 30,1‑10); pe acest altar era arsă tămâie în fiecare zi, fumul de tămâie plăcut mirositor reprezentând rugăciunile celor credincioşi care se ridică la Dumnezeu (Apocalipsa 5,8; 8,3‑4) (vezi şi „Templul“)

a amăgi – a înşela

anul de bucurie – jubileul, sărbătoare pe care evreii o serbau la fiecare cincizeci de ani (Levitic 25,8‑55); cu această ocazie erau eliberaţi toţi israeliţii care ajunseseră robi, iar proprietăţile care fuseseră înstrăinate din cauza sărăciei erau înapoiate

apostazie – depărtare de adevărul biblic şi acceptare de practici şi credinţe care nu sunt fondate biblic sau sunt chiar în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu

apostol – trimis, mesager, sol; se referă de obicei la bărbaţii din biserica primară aleşi în mod special pentru lucrarea misionară

arcă – corabie

aşa‑zis – vezi „pretins“

Avraam – Abraham; el este strămoşul evreilor (Geneza 17,5); este numit în mod simbolic tatăl tuturor celor care se încred în Dumnezeu (Galateni 3,7‑9), fiind un model al îndreptăţirii, neprihănirii prin credinţă (İacov 2,23).

Babilonul – Babel, capitala imperiului babilonian. Aici a început construirea Turnului Babel, fiind locul unde a avut loc încurcarea limbilor (Geneza 11,1‑9). Babilonul este pus în contrast cu İerusalimul, el este cetatea coruptă şi prigonitoare al cărui rege îl simbolizează pe Satana (İsaia 14,4‑23; 48,20; İeremia 51,9‑11). Babilonul reprezintă creştinătatea apostaziată, religia falsă, marea prostituată [şi ficele ei], care în cele din urmă va fi judecată (Apocalipsa 17 ‑ 18).

bătrâni – Bătrânii erau persoane care conduceau poporul evreu, având putere judecătorească (Exod 3,14‑18; Deuteronom 22,13‑18).

Biblia – Sfânta Scriptură, Sfintele Scripturi, cartea sacră a creştinismului alcătuită din Vechiul Testament şi din Noul Testament; Biblia este formată din 66 de cărţi: 39 în Vechiul Testament scrise înainte de Hristos şi 27 în Noul Testament scrise după Hristos.

a binecuvânta – cuvântul are două înţelesuri: 1) a‑İ aduce mulţumiri lui Dumnezeu, a‑L lăuda, a‑L preamări, a‑L slăvi; 2) a cere ca Dumnezeu să‑i ofere unei persoane ceea ce are nevoie şi a o ajuta în ceea ce face

bisericile căzute – toate bisericile care au respins cele trei solii îngereşti

biserica decăzută – biserica căzută, fiindcă s‑a îndepărtat de adevărurile şi învăţăturile Bibliei, acceptând practici necreştine şi păgâne. În İmperiul Roman creştinii erau prigoniţi, fiind deposedaţi de bunurile materiale, chinuiţi şi omorâţi dacă nu renunţau la religia lor. O cruntă prigonire a avut loc de exemplu începând din anul 64 în timpul împăratului Nero când creştinii erau îmbrăcaţi în piei de animale şi lăsaţi să fie sfâşiaţi de câini, erau răstigniţi pe cruce sau li se dădea foc şi erau lăsaţi în timpul nopţii să ardă ca torţe vii. Persecuţia creştinilor a încetat în timpul împăratului Constantin, când după anul 312 creştinismul a fost nu numai recunoscut cu aceleaşi drepturi ca şi celelalte religii, ci chiar privilegiat. Multe persoane bogate şi până atunci cu influenţă s‑au simţit obligate să treacă la creştinism pentru a‑şi menţine puterea. Convertirea împăratului Constantin la creştinism este controversată, el rămânând un adept al religiei soarelui: în anul 321 duminica (numită de romani ’Dies Solis’ – ’Ziua Soarelui’) a fost declarată oficial ca zi de odihnă. După moartea lui, creştinismul a devenit tot mai important pe plan politic, mulţi fiind creştinaţi cu forţa. Mulţi oameni au devenit astfel creştini cu numele, aducând în biserică multe din practicile lor păgâne. În anul 380 creştinismul a fost declarat de către împăratul Teodosiu religie de stat obligatorie pentru toţi supuşii İmperiului Roman. Încă din timpul lui Constantin a început prigonirea creştinilor care aveau păreri diferite de biserica creştină oficială. Aceste prigoniri au culminat cu inchiziţia din evul mediu, când toţi creştinii care nu se supuneau bisericii catolice, erau crunt prigoniţi, fiind chinuiţi fără milă şi arşi pe rug.

biserica papală – Biserica Catolică

a fi botezat – a fi scufundat în apă ca semn al pocăinţei pentru iertarea păcatelor (Marcu 1,4). Botezul simbolizează moartea şi învierea Domnului İsus Hristos, moartea omului păcătos împreună cu Hristos şi învierea la o viaţă nouă (Coloseni 2,11‑13; Romani 6,3‑5). El este de asemenea semnul prin care omul păcătos îşi arată nevoia şi primirea lui İsus ca Mântuitor al său (Marcu 16,15.16).

a fi botezat cu botezul – a fi botezat cu botezul lui İsus (Matei 20,22.23), a trece prin suferinţele prin care a trecut İsus

Calvar – este numele locului de lângă oraşul İerusalim, unde a fost răstignit Domnul İsus. În limba latină numele înseamnă „craniu“, „căpăţână“; în limba aramaică i se spunea „Golgota“.

Canaanul – Palestina, ţara pe care Dumnezeu i‑a promis‑o lui Avraam şi urmaşilor săi (Geneza 12,5‑7; Deuteronom 6,1‑3); Canaanul simbolizează de asemenea împărăţia care va fi stabilită pe noul pământ la venirea Domnului İsus.

capacul ispăşirii – scaunul îndurării; capacul chivotului care se afla în Locul Preasfânt. La cele două margini ale capacului se aflau doi heruvimi cu feţele întoarse unul către altul şi cu aripile întinse şi îndreptate spre capac. Slava lui Dumnezeu se arăta între aceşti heruvimi, din acel loc Dumnezeu vorbind cu poporul Său (Exod 25,17‑22; Numeri 7,89). Când marele preot intra în Locul Preasfânt, ardea tămâie înaintea Domnului apoi stropea cu sângele jertfei capacul ispăşirii sub care se afla Legea lui Dumnezeu (Levitic 16,2.13‑17). (vezi şi „Templul“)

cartea Sa / cartea vieţii – cartea în care Dumnezeu are scrise numele tuturor celor mântuiţi prin Domnul İsus Hristos (Apocalipsa 3,5; 20,11‑15; 21,9.10.27); numele celor care aleg o viaţă păcătoasă sunt şterse din cartea vieţii (Exod 32,32.33; Psalmul 69,28)

cartea morţii – cartea în care Dumnezeu scrie numele tuturor celor nemântuiţi şi partea pe care aceştia o au de suferit înainte de moartea veşnică

a cârti – a murmura, a‑şi exprima nemulţumirea, a critica, a se plânge

cădelniţa – unealtă folosită în Templu pentru arderea tămâiei

cărturari – cărturarii erau persoane învăţate care erau însărcinate cu transcrierea textelor sacre, cu studiul şi interpretarea Legii (Ezra 7,6; Neemia 8,13)

cer – în funcţie de context, cuvântul „cer“ poate însemna bolta cerească ce se vede deasupra pământului (Geneza 1,6‑8.20; 27,28; Psalmul 147,7.8), spaţiul cosmic în care se află aştrii, universul (Geneza 1,14‑19) sau locul unde locuieşte Dumnezeu (İsaia 66,1; Matei 5,16; 23,9; İoan 3,12.13; Evrei 9,24).

cernerea – separarea a ceea ce este bun de ceea ce nu este bun, separarea celor care se încred în Dumnezeu de cei care nu se încred (Luca 22,31.32); acest cuvânt apare în capitolul 7 iar apoi la sfârşitul capitolului 31. Capitolul 32 se numeşte „Clătinarea“ (clătinarea încolo şi încoace a ciurului în procesul de cernere), şi ne prezintă cum cei cu o credinţă superficială care nu se încred pe deplin în Dumnezeu şi nu se opun întunericului din jurul lor, vor fi separaţi de cei credincioşi, care îşi pun toată încrederea în Dumnezeu stăruind în suferinţă şi rugăciune pentru a primi biruinţa.

Cetateavezi „Noul İerusalim“

chivot – chivotul legământului, un cufăr, o ladă făcută din lemn de salcâm şi poleită cu aur care se afla în Locul Preasfânt al Templului (Exod 25,10‑22). Deasupra chivotului se aflau doi îngeri făcuţi din aur turnat. Între aceşti îngeri se afla scaunul îndurării numit şi capacul ispăşirii (Exod 25,17‑22), unde se afla prezenţa supranaturală a lui Dumnezeu, simbolizând scaunul de domnie al lui Dumnezeu din ceruri, care se află de asemenea între doi îngeri (Psalm 80,1). Înăuntrul chivotului se aflau cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese cu degetul Său cele 10 porunci (Exod 31,18; 32,7.8.15‑19; 34,1.28; Deuteronom 10,4.5). În prezent nu se ştie unde este chivotul, însă Ellen White scrie că „la momentul hotărât de Dumnezeu, El va scoate aceste table de piatră ca să fie o mărturie pentru întreaga lume împotriva călcării Legii Sale şi împotriva închinării idolatre în Sabatul fals. Tablele de piatră vor fi prezentate înaintea întregii lumi ca un standard al neprihănirii.“ (Curierul Adventist, Martie 2002, pg. 15) (vezi şi „Templul“)

ciocănituri – În 1848, în locuinţa familiei Fox din Hydesville, statul New York, s‑au auzit nişte zgomote ciudate. Crezând că au de‑a face cu o fiinţă misterioasă, cele trei fete ale familiei Fox (Kate, Margaret şi Leah) au început să‑i pună întrebări. Printr‑un limbaj convenţional de ciocănituri, spiritul le răspundea prompt şi clar. Necunoscutul se prezenta drept spiritul lui Charles Rosna, fost locatar al casei, care fusese asasinat cu ani în urmă şi al cărui trup fusese îngropat în pivniţă. Ellen White a anunţat, în baza autorităţii viziunii ce‑i fusese dată, că ciocăniturile erau o manifestare a spiritismului, o amăgire concepută de Satana.

clătinarea – in limba engleză cap. 32 este intitulat “The Shaking”, fiind tradus în limba română „Clătinarea“ sau „Zguduirea“, iar în alte limbi (de exemplu germană, spaniolă) negăsindu‑se un termen potrivit, este tradus „Cernerea“ (vezi şi „cernerea“)

conducători – fruntaşii, căpeteniile poporului (Luca 23,13.14)

a (se) converti – a (se) întoarce la Dumnezeu (Fapte 3,19; 15,3; 26,20; Matei 18,3)

a corupe; corupt(ă) – a strica, a perverti, a face să‑şi piardă puritatea iniţială; stricat, pervertit

credinţă – a crede, a fi convins de adevărul unui lucru (Evrei 11,1.6; İoan 20,24‑29). Credinţa este totalitatea învăţăturilor primite de la Dumnezeu şi prin Cuvântul Său, pe care credincioşii le cred ca fiind adevărate (Romani 10,16.17; Tit 1,1‑3; Fapte 20,20.21; Evrei 10,19‑23).

creştin – urmaş al Domnului Hristos, persoană care primeşte şi urmează învăţătura Domnului İsus Hristos (Fapte 11,26; 1 Petru 4,16)

Cuvântul lui Dumnezeu – în funcţie de context, poate însemna ceea ce Dumnezeu spune, învăţătura lui Dumnezeu sau Biblia (Fapte 6,7; Romani 10,8; 1 Petru 1,22‑25). Domnul İsus Hristos este de asemenea numit Cuvântul lui Dumnezeu (Apocalipsa 19,11‑16; İoan 1,1‑17).

Decalogul – „cele 10 porunci“ rostite pe muntele Sinai, pe care Dumnezeu le‑a scris cu degetul Său pe două table de piatră (Exod 20,1‑17; 31,18; 32,15.16) (vezi şi „Legea lui Dumnezeu“ / „chivot“)

demon, demoni – drac, draci, îngerii răi care au ales să‑l urmeze pe Satana în răzvrătirea lui şi au căzut împreună cu el (Matei 25,41; İuda 6; 2 Petru 2,4)

Diavolulvezi „Satana“

doctrină – învăţătură [religioasă]

Domnul – Stăpânul întregului univers (Psalmul 97,5; Fapte 17,24; Apocalipsa 4,11; 10,6); Dumnezeu Tatăl (Psalmul 114,7; Luca 1,6), Dumnezeu Fiul (Fapte 1,6; 10,34‑36) şi Duhul Sfânt (2 Corinteni 3,17) (vezi şi „İehova“)

Domnul mi‑a arătat / mi s‑a arătat / am văzut – autoarea acestei cărţi a văzut marea luptă dintre Hristos şi îngerii Săi şi Satana şi îngerii lui în viziune, ea fiind însoţită de un înger care o ajuta să înţeleagă mai bine ceea ce vedea. (vezi şi İntroducere)

dregător – guvernator; persoană cu funcţie în conducere (Matei 10,18)

duh – 1) spirit; 2) suflet; 3) trăsătură caracteristică, fel de a gândi, mod de a se manifesta

Duhul Sfânt – Spiritul Sfânt; El mai este numit şi Duhul Domnului, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Domnului Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul lui İsus sau Duhul lui Hristos; a treia Fiinţă a Dumnezeirii (Geneza 1,1.2; İsaia 11,1‑2; 61,1; Matei 10,18‑20; Fapte 16,7; Romani 8,9; 1 Petru 1,10‑12).

Dumnezeu – Creatorul întregului univers (Geneza 1,1; Psalmul 8,3; 33,6; 89,11; Apocalipsa 14,6.7). Se referă de obicei la Dumnezeu Tatăl (Efeseni 5,20; 2 Petru 1,17; 2 İoan 1,3; İoan 20,17), dar acest nume este dat şi lui İsus Hristos (1 İoan 5,20; 2 Petru 1,1; Romani 9,5; İoan 20,26‑29) şi Duhului Sfânt (İoan 4,24; Fapte 5,3.4), cele trei Fiinţe formând Dumnezeirea (İsaia 48,16; Matei 3,13‑17; 28,19; İoan 10,30). (vezi şi „İehova“)

egoist – care se gândeşte doar la interesele personale şi nu şi la interesele celorlalţi

Evanghelie – veste bună; în Biblie se referă la vestea cea bună că în Domnul İsus Hristos găsim mântuire (Marcu 1,14.15; Coloseni 1,3‑23). Primele patru cărţi ale Noului Testament, care prezintă viaţa şi lucrarea Domnului Hristos, sunt numite Evanghelii.

exilat – izgonit, surghiunit

fariseu – membru al unei grupări politico‑religioase la vechii evrei, care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea Legii (Matei 23,13‑31; Fapte 26,5)

a avea favoarea lui Dumnezeu – a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu; a avea mila, bunăvoinţa lui Dumnezeu

fărădelegevezi „păcat“

fără prihană – neprihănit, nevinovat, fără vină, drept

firea pământească – natura păcătoasă, caracterul păcătos cu care ne naştem, tendinţa de a păcătui

firesc, fireşti – natural, caracteristic firii păcătoase cu care ne naştem

Fiul lui Dumnezeu – İsus Hristos (Matei 3,13‑17; Marcu 1,1; Luca 1,26‑35; 1 İoan 5,20)

Gamaliel – membru al soborului, fariseu; el i‑a sfătuit pe membrii soborului să nu‑i mai persecute pe apostoli (Fapte 5,34‑39). Gamaliel a fost învăţătorul lui Pavel (Fapte 22,3).

glas – voce

Grădina Eden – Paradis, Rai; locul creat de Dumnezeu în mod special pentru a fi locuit şi lucrat de om (Geneza 2,8‑15). După păcătuire, oamenii au fost alungaţi din Eden (Geneza 3,22‑24).

har – favoare, bunăvoinţă, binefacere acordată cuiva care nu o merită

heruvim – înger de rang superior

iad – infern; în tradiţia creştină iadul este un loc unde la moarte doar sufletele păcătoşilor, sufletele celor nemântuiţi merg şi sunt supuse la chinuri veşnice. Însă din punct de vedere biblic, iadul este locul unde se află toţi cei morţi, atât cei neprihăniţi cât şi cei păcătoşi (Psalmul 89,48): în Vechiul Testament întâlnim cuvântul „Şeol“ (שאול) iar în Noul Testament cuvântul „Hades“ (αδης) traduse în lb. română „iad“, „locuinţa morţilor“ sau „mormânt“, fiind locul unde se află toţi cei morţi într‑o stare de inconştienţă (Eclesiastul 9,5.6.10; Psalmul 146,4). În Noul Testament întâlnim şi cuvântul „Geenna“ (γεεννα) tradus „gheenă“, care simbolizează moartea a doua, adică nimicirea veşnică prin foc a celor care L‑au respins pe Dumnezeu şi mântuirea oferită prin İsus Hristos (Maleahi 4,1; 2 Tesaloniceni 1,1‑10). După judecata care va avea loc după revenirea lui İsus, vor fi nimicite pentru totdeauna atât trupul cât şi sufletul celor păcătoşi (Matei 10,28), precum şi diavolul, moartea şi locuinţa morţilor (Apocalipsa 20,10‑15; 21,8).

idol – chip, reprezentare prin pictură, sculptură sau turnare a unui om, animal sau al unei fiinţe supranaturale cu scopul de a face din el un obiect de închinare; oamenii care se închină la idoli sunt numiţi idolatri. İdolii pot fi sub formă de picturi (icoane), figuri sculptate (chipuri cioplite) sau figuri turnate (statui) (İsaia 40,18‑26; İeremia 10,1‑16). A doua poruncă din Legea lui Dumnezeu interzice acest lucru (Exod 20,4‑7; Deuteronom 5,7‑10). İdol este însă şi orice persoană, obiect sau orice alt ceva care ia locul lui Dumnezeu şi se află pe primul loc în inima noastră, de exemplu iubirea de bani, lăcomia (Coloseni 3,5). Închinarea İ se cuvine doar lui Dumnezeu şi ea trebuie să fie în duh şi în adevăr şi nu prin intermediul icoanelor sau statuilor (İoan 4,20‑24). De asemenea orice închinare la idoli este considerată închinare la demoni (1 Corinteni 10,19.20).

İehova (יהוה) – İahve (YHWH), este numele lui Dumnezeu şi înseamnă „Cel care există prin Sine“, „Eu sunt Cel ce sunt“, „Eu sunt“, „Cel veşnic“. Atât Dumnezeu Tatăl cât şi Domnul İsus Hristos folosesc acest nume (Exod 3,13‑15; İoan 8,24‑28.58; 5,26).

İerusalim – capitala ţării lui İuda şi a evreilor de pretutindeni; era considerat oraş sfânt, în İerusalim aflându‑se Templul lui Dumnezeu (Psalmul 135,21) (vezi şi „Noul İerusalim“)

İlie – a fost unul dintre cei mai mari proroci ai lui Dumnezeu; prin el Dumnezeu a făcut mari minuni în lupta înverşunată de a‑i aduce înapoi la El pe israeliţii care ajunseseră idolatri. İlie a fost luat la cer în timpul vieţii sale, fără a muri. Vechiul Testament ne spune că Dumnezeu îl va trimite pe İlie înainte de a veni marea şi înfricoşata zi a Domnului (Maleahi 4,5.6). Domnul İsus, referindu‑se la İoan Botezătorul, afirmă că el a venit „în duhul şi puterea lui İlie“ (Matei 17,1‑13; Marcu 9,2‑13), fiind smerit şi plin de râvnă pentru cauza lui Dumnezeu ca acesta şi având o misiune asemănătoare: aceea de a‑i întoarce pe oameni la Dumnezeu (Luca 1,11‑17). İoan îi reprezintă pe cei care înainte de cea de a doua venire a lui İsus în duhul şi puterea lui İlie vor vesti acest eveniment.

ipocrit – făţarnic, prefăcut, persoană care este altfel decât vrea să pară

İrod – numele mai multor suverani ai Palestinei şi regiunilor învecinate sau ai unei părţi din aceste teritorii. Domnul İsus s‑a născut pe vremea lui İrod cel Mare. Temându‑se să nu‑şi piardă tronul, el a poruncit să fie ucişi unii din fiii săi. Acelaşi lucru s‑a întâmplat când a aflat despre naşterea Domnului İsus: İrod a poruncit să fie ucişi toţi pruncii din Betleem pentru a‑şi asigura domnia (Matei 2,1‑18). Fiul acestuia, İrod Antipa, a fost cel care sub influenţa soţiei lui, a cerut decapitarea lui İoan Botezătorul şi a luat parte la judecarea lui İsus. İrod Agripa (fiul lui İrod Antipa şi nepotul lui İrod cel Mare) a avut acelaşi caracter ca şi înaintaşii săi: el a poruncit să fie omorât İacov, unul dintre ucenicii Domnului İsus, şi l‑a prins şi pe alt ucenic, pe Petru intenţionând să‑l omoare şi pe acesta. Dumnezeu l‑a salvat însă într‑un mod miraculos pe Petru (Fapte 12,1‑19). Deoarece a dorit să i se aducă onoruri cuvenite numai lui Dumnezeu, İrod a fost lovit cu o boală şi şi‑a găsit sfârşitul într‑un mod ruşinos, fiind mâncat de viermi (Fapte 12,20‑24).

ispăşire – a plăti pentru o greşeală, pentru un păcat, a face ceva care poate şterge, acoperi o vină. Înainte oamenii aduceau un miel sau un alt animal ca jertfă de ispăşire pentru păcatul făcut (Levitic 4,1‑35). Toate jertfele arătau spre Domnul İsus: ca reprezentant al omului şi ca Înlocuitor divin, Domnul Hristos a luat asupra Sa pedeapsa păcatelor făcute de oameni, plătind prin moartea Sa pentru păcatele tuturor celor care cred în El, astfel încât aceştia să poată fi consideraţi neprihăniţi, nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu (İsaia 53,1‑12; Romani 3,21‑26; Galateni 1,4; 1 Corinteni 15,1‑9; 2 Corinteni 5,14‑21 .

ispită – ispitire, tentaţie, ademenire spre a face ce este rău, spre a păcătui, spre a încălca Legea lui Dumnezeu care ne apără de ceea ce este rău (İacov 1,12‑15; Matei 26,41; Luca 4,1‑13; 1 Corinteni 10,13; Galateni 6,1; 1 Timotei 6,9; Evrei 4,15)

İsrael – poporul ales de Dumnezeu pentru a duce lumii descoperirea divină a mântuirii (Geneza 12,1‑3; 22,1‑18; 35,10; Exod 2,24; 19,1‑6; İoan 4,19‑23). După respingerea Domnului İsus de către poporul evreu, misiunea de a răspândi Vestea cea Bună a mântuirii prin Domnul İsus Hristos a fost dată İsraelului spiritual, adică tuturor creştinilor indiferent de originea lor (Matei 21,43; 28,19.20; Romani 2,25‑29; 9,6‑8).

İsus Hristos (Ιησουν Χριστον) – ’İsus’ provine de la forma greacă a cuvântului ebraic ’İeşua’ (’İosua’) (ישוע) şi înseamnă ’İehova mântuieşte’, iar ’Hristos’ provine din traducerea greacă a cuvântului ebraic ’Maşiah’ (’Mesia’) (משיח) şi înseamnă ’Unsul’. El este una dintre cele trei Fiinţe ale Dumnezeirii, Fiul lui Dumnezeu, numit şi Cuvântul lui Dumnezeu. Prin El a fost creat totul în lume şi în univers (İoan 1,1‑3; Coloseni 1,13‑17). A fost născut ca om cu peste 2.000 de ani în urmă (Luca 1,30‑33; 2,7; Matei 1,18‑23; 2,1), a trăit fără păcat (Evrei 4,15; 2 Corinteni 5,21; 1 Petru 2,21.22), a fost omorât prin răstignire când avea 33 de ani (İoan 19,17‑20; Luca 23,44‑47; Romani 5,8), a înviat (Luca 24,1‑8; İoan 20,24‑29), iar acum lucrează în cer pentru mântuirea oamenilor (Romani 8,34; Evrei 7,25; 9,24; 1 İoan 2,1). El va reveni curând pe acest pământ (Tit 2,13; İoan 14,1‑6; Fapte 1,9‑11; Apocalipsa 22,12) şi İ se va da stăpânire peste toate lucrurile din univers pentru totdeauna (Apocalipsa 11,15; Daniel 7,14). Domnul İsus Hristos este numit atât ’Fiul lui Dumnezeu’ cât şi ’Fiul omului’ (Ioan 5,21‑27).

iudeu, iudei – are trei înţelesuri: 1) toţi cei din poporul iudeu; 2) cei din poporul iudeu care nu au crezut în Domnul Hristos, împotrivindu‑se Lui şi răstignindu‑L; 3) simbolic, toţi oamenii care ascultă de Dumnezeu şi împlinesc voia Sa (Romani 2,17‑29) (vezi şi „İsrael“)

izbăvire – scăpare dintr‑o primejdie, eliberare, salvare, mântuire

İzbăvitor – Eliberator, Salvator, Mântuitor, Domnul İsus Hristos

a izbândi – a învinge în luptă, a birui; a reuşi, a izbuti

a se închina – a se pleca, a‑şi arăta respectul, supunerea faţă de cineva sau de ceva recunoscându‑l ca fiind divin, ca având puterea de a mântui (Exod 20,1‑5; Matei 4,8‑10)

îndurare – milă, compătimire, compasiune

înger – mesager, sol. Îngerii sunt fiinţe cereşti, create de Dumnezeu. Îngerii buni sunt supuşi Domnului Hristos şi se află în slujba lui Dumnezeu, ajutându‑i pe oameni şi bucurându‑se când aceştia se întorc la Dumnezeu (Evrei 1,1‑9; Matei 26,53; Apocalipsa 22,8.9; Luca 22,43; Psalmul 34,7; 91,11; Luca 15,10). Îngerii răi, cei care s‑au răzvrătit împreună cu Satana împotriva lui Dumnezeu, sunt supuşi lui Satana (Apocalipsa 12,7‑9). Ei vor fi nimiciţi împreună cu Satana şi cu oamenii răi în ziua judecăţii (Matei 25,41; İuda 6).

Învăţător – Rabi, Rabuni, Dascăl, İnstructor, Maestru; evreii foloseau acest titlu plin de respect atunci când se adresau conducătorilor lor spirituali. Domnul İsus este de multe ori numit „Învăţător“, „Rabi“ sau „Rabuni“ (İoan 1,35‑38; 20,11‑16; Luca 3,12; 6,40).

jertfă – sacrificiu; în Biblie cuvântul jertfă se referă îndeosebi la animalele care erau înjunghiate în urma păcătuirii, arătând că plata păcatului este moartea, că cineva trebuie să moară pentru ca păcătosul să poată trăi (Levitic 1,1‑5; 5,14‑19; Romani 6,23). Aceste jertfe arătau spre Domnul İsus Hristos, care a murit fără vină în locul nostru, pentru ca noi să primim viaţa veşnică (İsaia 53,1‑7; 1 Petru 2,21‑24; Galateni 3,13; Efeseni 1,4‑7).

Laodiceea – Cele şapte biserici din Apocalipsa simbolizează biserica creştină în diferite perioade de timp, arătând starea bisericii de‑a lungul istoriei omenirii (Apocalipsa 1,10.11; 3,1‑22). Laodiceea, ultima biserică din Apocalipsa, reprezintă starea bisericii lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Credincioşii din Laodiceea se caracterizează printr‑o stare spirituală nici rece, dar nici fierbinte, ci căldicică, superficială: ei se amăgesc singuri, crezând că sunt bogaţi şi nu duc lipsă de nimic, când de fapt spiritual sunt ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi. Domnul İsus, Martorul credincios şi adevărat, îi avertizează că vor fi lepădaţi dacă vor rămâne în această stare, şi‑i sfătuieşte să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu pentru a fi vindecaţi şi a primi neprihănirea Sa.

Lazăr – un locuitor din Betania, fratele Mariei şi Martei, care s‑a îmbolnăvit şi a murit. După patru zile de la moartea lui, Domnul İsus a declarat în faţa celor adunaţi la mormânt: „Eu sunt învierea şi viaţa!“ Şi pentru a dovedi acest lucru l‑a înviat pe Lazăr (İoan 11,1‑44).

lămurit, lămuriţi – curăţit, purificat, curăţat de impurităţi

Legea lui Dumnezeu – cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, date pe muntele Sinai şi scrise de Dumnezeu pe două table de piatră, numite şi Legea morală (Exod 20,1‑17). Respectarea Legii lui Dumnezeu arată dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru (Deuteronom 6,4‑9; Marcu 12,28‑31; Romani 13,8‑10).

Moise a mai primit şi alte legi: legea civilă (Exod 21 ‑ 23; Numeri 27,8‑11), legea penală (Deuteronom 27 ‑ 29; Galateni 3,13), legea ceremonială (Levitic 1 ‑ 7), legea sanitară (Levitic 11) şi legea administrativ‑teritorială (İosua 13 ‑ 22).

Legea sanitară prevede reguli pentru sănătatea omului şi este încă valabilă. Legea administrativ‑teritorială şi cea civilă erau valabile doar pentru poporul İsrael. Legea ceremonială cuprindea reguli cu privire la jertfe, ceremonii şi sărbători şi s‑a împlinit prin venirea Domnului İsus pe acest pământ şi lucrarea Sa de mântuire a omului. Legea penală cuprindea pedepsele pentru cei care încălcau Legea morală a lui Dumnezeu. În timp ce Legea morală a fost scrisă de Dumnezeu cu degetul Său pe două table de piatră şi pusă în chivot (Deuteronom 10,1‑5), legea penală a fost scrisă de Moise într‑o carte şi pusă lângă chivot (Deuteronom 31,24‑27). Legea penală a încetat în momentul răstignirii Domnului Hristos pe cruce, El luând pedeapsa pentru toate încălcările de Lege ale oamenilor care cred în jertfa Sa (Coloseni 2,13.14). Dumnezeu promite că va scrie Legea Sa în inima poporului Său (İeremia 31,33; Evrei 10,16).

Primele cinci cărţi ale Bibliei, scrise de Moise, sunt de asemenea numite ’legea’ sau ’tora’.

legiune, legiuni – o mare unitate militară; o legiune în armata romană era formată din 4.200 până la 6.000 de soldaţi

a se lepăda de cinevavezi „tăgăduire“

lepădare de sinevezi „tăgăduire de sine“

Locul Preasfântvezi „Templul“

Locul Sfântvezi „Templul“

lumea – are două înţelesuri: 1) oamenii în general, poporul; 2) cei necredincioşi, oamenii care nu fac voia lui Dumnezeu

lumesc – caracteristic firii pământeşti, celor necredincioşi; care nu ţine cont de învăţăturile lui Dumnezeu

manifestări spiritiste / manifestări spirituale – capitolul 30 al acestei cărţi se referă la manifestări care sunt considerate spirituale, crezându‑se că provin de la duhurile celor morţi, când de fapt ele sunt manifestări spiritiste, ale duhurilor de demoni

marea strigare – este asociată cu ploaia târzie, cu înviorarea de la faţa Domnului, ea alăturându‑se soliei celui de‑al treilea înger („İeşiţi din mijlocul ei [cetăţii Babilonului], poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s‑au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi‑a adus aminte de nelegiuirile ei.“ – Apocalipsa 18,4.5)

Maria – este numele a mai multor femei din Biblie: 1) Maria, sora lui Aaron şi Moise; 2) Maria, mama Domnului İsus şi Maria lui Cleopa; 3) Maria Magdalena din care Domnul İsus a scos şapte demoni. Pe ea o întâlnim lângă cruce când Domnul İsus a fost răstignit precum şi la mormântul lui İsus în ziua învierii Sale. Se pare că este aceeaşi persoană cu Maria din Betania, sora Martei şi a lui Lazăr; 4) Maria, mama lui Marcu, cel care a scris cea de‑a doua Evanghelie; 5) Maria din Roma, o creştină căreia Pavel îi transmite salutări

Martin Luther – fost călugăr catolic care s‑a revoltat împotriva practicilor nebiblice ale bisericii catolice; în 1517 el a început reforma protestantă în Germania

Martorul Adevărat – Martorul Credincios şi Adevărat care vorbeşte bisericii din Laodiceea este Domnul İsus Hristos (Apocalipsa 1,5; 3,14). (vezi şi „Laodiceea“)

masa cu pâinile pentru punerea înainte – se afla în Locul Sfânt al Templului (Exod 25,23‑30). Pâinile Îl reprezentau pe Domnul İsus, Pâinea vieţii, trupul Său care a fost jertfit pentru ca păcătosul să poată trăi (İoan 6,51‑58; Matei 26,26; Marcu 14,22; Luca 22,15.16.19; 1 Corinteni 11,23‑26). (vezi şi „Templul“)

măreţievezi „slavă“

mărturie – are mai multe sensuri: 1) declaraţie făcută de cineva despre un lucru; 2) declaraţie de credinţă, mărturisire a credinţei; 3) declaraţie a unui martor dată în faţa organelor de anchetare; 4) dovadă, probă, atestare

a mântui – a salva, a izbăvi, a răscumpăra din starea de păcat şi de la consecinţa păcatului care este moartea veşnică (Romani 1,16; Tit 2,11‑13; 2 Timotei 2,9; 1 Tesaloniceni 5,9.10, Psalmul 119,94‑146).

Mântuitor – Salvator, Răscumpărător al omului din starea de păcat şi de la moartea veşnică; Dumnezeu prin Domnul İsus Hristos (Deuteronom 33,29; 2 Samuel 22,3; Matei 1,20.21; Fapte 4,10‑12; 1 İoan 4,14; İoan 3,16‑21)

Melanchthon – Philipp Melanchthon, numele lui real fiind Philipp Schwartzerdt; a fost profesor şi reformator în Germania, fiind un bun prieten al lui Martin Luther.

Mesia – Hristos, Unsul; în Vechiul Testament doar preoţii şi împăraţii erau unşi cu untdelemnul sfânt (Exod 40,12‑15; Leviticul 21,10; 1 Samuel 10,1; 16,12.13; 1 Împăraţi 1,39). Domnul İsus a primit de la Dumnezeu puterea de a fi Mare Preot şi de a întemeia Împărăţia Sa (Daniel 9,25.26; İoan 1,40.41; Evrei 5,5‑10; 7,26; Luca 1,30‑33). (vezi şi „İsus Hristos“)

miazănoapte = nord; miazăzi = sud; apus = vest; răsărit = est

Mielul lui Dumnezeu – İsus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a fost jertfit ca un miel nevinovat pentru răscumpărarea păcătoşilor (İoan 1,29‑36; İsaia 53,3‑10; Apocalipsa 5,11‑13).

Mihail – înseamnă „Cel care este ca Dumnezeu“; în Biblie Mihail este numit arhanghel (conducătorul îngerilor), el fiind cel care s‑a luptat cu Diavolul pentru trupul lui Moise (İuda 1,9); mai este numit şi voievod sau prinţ, fiind cel care împreună cu îngerii Lui Se luptă cu Diavolul şi îl biruieşte (Daniel 12,1; Apocalipsa 12,7‑9). Se înţelege astfel că arhanghelul Mihail este însuşi Domnul İsus.

mir – untdelemn, ulei cu miros plăcut

Moise – Biblia îl numeşte cel mai blând om de pe faţa pământului (Numeri 12,3), el fiind ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană (Exod 3,1‑22); prin el Dumnezeu a dat poporului evreu toate legile. Se consideră de asemenea că Moise a scris primele cinci cărţi ale Bibliei.

a mustra – a certa

neamuri – are două înţelesuri: 1) oamenii care nu fac parte din poporul evreu; păgâni, cei care se închină idolilor şi nu Dumnezeului celui adevărat; 2) popoare, naţiuni

necredinţă – a nu crede, a nu fi convins de adevărul unui lucru, a pune la îndoială învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu sau chiar existenţa Sa (Matei 13,53‑58; 17,14‑18; Romani 4,20; Psalmul 53,1)

nelegiuire – fărădelege, încălcare a Legii lui Dumnezeu, păcat, stare dominată de păcat

neprihănirevezi „fără prihană“

netăiat împrejur în inimă – care se împotriveşte lui Dumnezeu; condus de firea pământească, păcătoasă, făcând poftele ei şi neascultând de poruncile lui Dumnezeu (Fapte 7,51; Coloseni 2,8‑13).

Noe – a fost un om drept, neprihănit care a umblat cu Dumnezeu, ceea ce‑l punea în contrast cu lumea păcătoasă din timpul lui; el împreună cu cei din familia sa au fost singurii supravieţuitori ai potopului prin care Dumnezeu a distrus acea lume rea, care îşi găsea plăcerea în păcat: la îndrumarea lui Dumnezeu el a construit o arcă, o corabie uriaşă în care au găsit scăpare cele opt persoane din familia sa precum şi câte o pereche din animalele necurate şi câte şapte perechi din cele curate (Geneza 6,5 ‑ 7,24; 1 Petru 3,20)

Noul İerusalim – capitala împărăţiei Domnului İsus Hristos care se va coborî din cer după a doua Sa venire (Evrei 12,22; Apocalipsa 13,11.12); această cetate este numită şi mireasa Mielului (Apocalipsa 21)

... cu numelevezi „pretins“

oastea îngerilor / oastea îngerească / oastea cerească – totalitatea îngerilor care slujesc lui Dumnezeu (Psalmul 148,2; Luca 2,10‑14; 2 Samuel 7,26)

papă, papi – capul bisericii catolice, liderul spiritual suprem al Bisericii Romano‑Catolice; papa este considerat vicar al lui Hristos, adică cel care ţine locul lui Hristos, înlocuitorul, locţiitorul lui Hristos

papist, papişti – nume dat catolicilor de către protestanţi

Paradisvezi „Grădina Eden“

Paşte – sărbătoare pentru a comemora eliberarea israeliţilor din Egipt, amintirea nopţii în care Domnul lovise cu moartea pe toţi întâii‑născuţi ai egiptenilor, dar cruţase casele israelite care erau marcate cu sângele mielului pascal (Exod 12,1‑51)

Pavel – Saul; om învăţat, fariseu, iudeu având cetăţenie romană (Fapte 16,37; 22,3.25‑29; 26,4.5). El a fost prigonitor al bisericii creştine până când Domnul İsus i S‑a descoperit; după aceea el a devenit cel mai mare apostol al neamurilor (Fapte 9,1‑18; 22,28; 23,6; Filipeni 3,4‑8).

păcat – fărădelege, nelegiuire, orice neascultare de Legea, de poruncile lui Dumnezeu, săvârşirea oricărui lucru interzis prin Lege sau neglijenţa de a face bine (1 İoan 3,4; Levitic 16,16; Romani 7,14‑25; İacov 4,17). Urmarea păcatului este moartea (Romani 6,23; İacov 1,15). Toţi oamenii sunt păcătoşi (Eclesiastul 7,20; Romani 3,23.24; 1 İoan 1,7‑10).

păgân, păgâni – care se închină idolilor şi nu Dumnezeului celui adevărat

perioade profetice – perioade de timp pentru întâmplarea anumitor evenimente, care au fost prezise în Biblie (vezi şi „1843, 1844“)

pergament – document

Pilat – Ponţiu Pilat sau Pilat din Pont (Matei 27,2); Pilat era procurator (dregător) al İudeii, conducătorul roman al acestei provincii atunci când İoan Botezătorul şi Domnul İsus şi‑au început activitatea publică (Luca 3,1‑4); el a avut un rol important în darea sentinţei de răstignire a Domnului Hristos (Matei 27; Luca 23)

plagă, plăgi – nenorocire, urgie, calamitate care vine asupra oamenilor ca pedeapsă de la Dumnezeu; cu puţin timp înainte de revenirea Domnului İsus sunt revărsate asupra celor necredincioşi cele şapte plăgi ale lui Dumnezeu (Apocalipsa 15 ‑ 16).

pleşuv – chel

a se pocăi – a‑şi schimba mentalitatea, gândirea, atitudinile; pocăinţa este urmarea tristeţii pe care o simte păcătosul din pricina păcatelor sale, durerea profundă de a‑L fi întristat pe Dumnezeu. (Matei 4,17; Marcu 1,15; Fapte 2,38; 3,19; 2 Corinteni 7,6‑11)

pomul cunoaşteriivezi „pomul cunoştinţei binelui şi răului“

pomul cunoştinţei binelui şi răului – În grădina Eden, până la căderea în păcat, pomul cunoştinţei binelui şi răului arăta prin mâncarea din fructele lui răzvrătirea omului împotriva poruncilor lui Dumnezeu, neîncrederea în Cuvântul Său, acest lucru având drept consecinţă moartea (Geneza 2,9.16.17; 3,1‑19). Pomul cunoştinţei binelui şi răului nu va exista pe noul pământ.

pomul interzisvezi „pomul cunoştinţei binelui şi răului“

pomul vieţii – În grădina Eden, până la căderea în păcat precum şi pe noul pământ, pomul vieţii susţinea şi va susţine viaţa prin mâncarea din fructele sale (Geneza 2,9; 3,22‑24; Apocalipsa 2,7; 22,2.14).

poporul Săuvezi „İsrael“

popular – care este iubit, apreciat de popor; care se bucură de simpatia majorităţii oamenilor

preot, preoţi – persoană care slujea în Templul Domnului, având îndatorirea de a media între om şi Dumnezeu şi de a învăţa pe popor cuvintele Legii (Exod 28,1; 40,12‑15; Deuteronom 21,5)

preoţii cei mai de seamă – arhierei, preoţi cu funcţii înalte (Matei 2,3‑6)

pretins, pretinşi – aşa‑zis, aşa‑numit, cu numele: care declară, mărturiseşte a fi ceva însă în realitate nu este aşa

prigonire – persecuţie, asuprire

profeţie – prorocie; ceea ce spune prorocul sub inspiraţie divină, deseori referitor la evenimente care se vor întâmpla în viitor

proroc – profet; persoană aleasă de Dumnezeu pentru a le face cunoscută oamenilor voia Sa, prezicând uneori şi evenimente viitoare (Deuteronom 18,18.19; Fapte 3,18‑24)

a proslăvi – a da slavă, a slăvi, a preamări

a prigoni – a persecuta, a urmări insistent pe cineva provocându‑i necazuri şi durere

providenţă – putere divină de a conduce lumea prin înţelepciunea Sa supremă

puritate – curăţie, neîntinare

rămăşiţa – rest, ceea ce a rămas; Dumnezeu îşi numeşte biserica din timpul sfârşitului „rămăşiţă“. (Apocalipsa 12,17). Cei care fac parte din biserica rămăşiţei respectă toate cele zece porunci (İoan 14,15) şi au mărturia lui İsus Hristos, care este spiritul profeţiei (Apocalipsa 19,10).

răsăritvezi „miazănoapte“

a răscumpăra – a plăti preţul unui lucru pentru a‑l readuce în proprietatea sa, a elibera o persoană din robie prin plătirea unui preţ; fiinţele umane aparţineau la început lui Dumnezeu dar prin neascultarea de Dumnezeu au ajuns sub robia păcatului. Domnul İsus Hristos, plătind cu însăşi viaţa Sa, ne‑a răscumpărat din robia păcatului, eliberându‑ne şi aducându‑ne înapoi la Dumnezeu (Romani 7,14; 6,23; 3,22‑26; Efeseni 1,7; Apocalipsa 5,9; 1 Petru 1,18.19).

a răstigni – a crucifica, a ucide în chinuri pe cineva, pironindu‑l cu braţele şi cu picioarele pe o cruce (Matei 27,20‑26)

rătăcire, rătăciri – greşeală, eroare, abatere, încălcarea unui adevăr

reformă – a abandona ceea ce este greşit şi rău şi a se întoarce la ceea ce este drept şi bun

rodie – fruct cultivat îndeosebi în regiunea Mediteranei, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, fiind de dimensiunea unei portocale şi având multe seminţe în interior. Pe robele preoţilor care slujeau în Templu erau cusute rodii de diferite culori, ele simbolizând probabil virtutea.

rută – virnanţ; plantă de grădină cu miros aromat, care este folosită precum leuşteanul, mărarul, pătrunjelul, coriandrul sau ţelina pentru a da gust mâncărurilor

Sabat – sâmbăta, ziua a şaptea a săptămânii. Dumnezeu, după ce a creat pământul şi tot ce este pe el în şase zile, S‑a odihnit în ziua a şaptea, a binecuvântat‑o şi a sfinţit‑o (Geneza 1,1 ‑ 2,3). Porunca a patra a Legii lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului ca zi de odihnă încetând lucrul nostru zilnic, el fiind o zi de închinare şi de aducere aminte că İehova Dumnezeu este Creatorul nostru şi Eliberatorul nostru din robia păcatului (Exod 20,8‑11; Deuteronom 5,12‑15). Sabatul este semnul lui Dumnezeu, al legământului veşnic dintre El şi poporul Său (Exod 31,12‑17; Ezechiel 20,12.19.20); el începe vineri seara la apusul soarelui şi ţine până sâmbătă seara la apusul soarelui (Geneza 1,5). În ziua Sabatului, oamenii trebuie să lase la o parte planurile şi interesele personale, şi să facă din Sabat desfătarea lor, dedicând acest timp comuniunii cu Dumnezeu, învăţând din Cuvântul sfânt, slăvind şi cinstind Numele Domnului (İsaia 58,13.14).

sacruvezi „sfânt“

Sanctuarvezi „Templul“

Satana – Diavolul; Σατανάς Satanás este forma greacă a cuvântului ebraic שטן Satan şi înseamnă ’vrăjmaş’, ’adversar’, ’cel care se opune’, ’pârâş’, ’cel care acuză’ (Apocalipsa 12,9.10). El este tatăl oricărui rău (İoan 8,44). A fost creat ca heruvim ocrotitor, fiind fiinţa care ajunsese la perfecţiune, plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Dar a ales să se revolte împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, neascultând de El. Satana continuă în prezent să facă rău, dorind să distrugă lucrarea lui Dumnezeu, dar în final va fi nimicit pentru totdeauna (Ezechiel 28,11‑19; İsaia 14,12‑17; Marcu 4,15; 1 Petru 5,8)

Saul – vezi „Pavel“

schimbarea la faţă – cu o ocazie specială, Domnul İsus Şi‑a schimbat înfăţişarea înaintea a trei dintre ucenicii Săi (Petru, İacov şi İoan), arătându‑Se în slava Sa: faţa İ‑a strălucit ca soarele iar hainele İ s‑au făcut albe ca lumina (Matei 17,1‑8; Marcu 9,1‑8; Luca 9,28‑36).

Scriptură, Scripturi, Sfânta Scriptură, Sfintele Scripturivezi „Biblia“

sfânt, sfinţ – curat din punct de vedere spiritual şi moral; toţi oamenii care ascultă de Dumnezeu şi care vor fi mântuiţi; consacrat lui Dumnezeu

Sfânta Sfintelorvezi „Templul“

sfeşnicul cu şapte candele – menora, sfeşnicul cu şapte braţe din Locul Sfânt al Templului (Exod 25,31‑40); sfeşnicul Îl reprezenta pe Domnul İsus, Lumina lumii (İoan 9,5; 1,9) iar untdelemnul din sfeşnic reprezenta Duhul Sfânt (Zaharia 4,1‑6; Apocalipsa 4,5). (vezi şi „Templul“)

sinagogă – casă de rugăciune a evreilor

Sion – una dintre colinele pe care este construit İerusalimul. David a adus chivotul Domnului în cetatea de pe acea colină, din acel moment ea fiind considerată ca un loc sfânt, datorită prezenţei lui Dumnezeu (2 Samuel 5,7; 6,1‑12). După construirea Templului de Solomon pe muntele Moria şi transferul chivotului în acel loc, numele de Sion a fost folosit şi pentru a indica Templul (İoel 3,17). Numele poate indica de asemenea întregul İerusalim (Psalmul 48; İsaia 4,3; 52,1; 60,14), precum şi İerusalimul ceresc sau Noul İerusalim (Evrei 12,22; Apocalipsa 14,1). El poate desemna şi poporul lui Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu (İsaia 49,13‑16).

slavă – glorie; slava lui Dumnezeu este strălucirea Sa plină de măreţie (Exod 24,15‑17; 33,18‑23)

a slăvi / a da slavă lui Dumnezeu – a‑L lăuda pe Dumnezeu, a‑İ aduce cinste şi onoare, a‑L lăuda şi a preamări caracterul Său (Deuteronom 32,3.4; Psalmul 29,1.2; Luca 5,24.25)

slujitori – aprozi

Soborul – Sinedriul, consiliul şi tribunalul suprem evreiesc care era alcătuit din bătrâni, preoţi şi cărturari.

solemn – serios, important; sfânt, sacru

solie – mesaj, veste

solia primului înger / prima solie – İsus revine, întoarceţi‑vă la Dumnezeu şi pregătiţi‑vă! („Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s‑o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeţi‑vă de Dumnezeu şi daţi‑İ slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi‑vă Celui care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!»“ – Apocalipsa 14,6.7) Această solie a început odată cu vestirea de către William Miller în anul 1831 a aşteptatei reveniri a lui Hristos.

solia celui de‑al doilea înger / a doua solie – İeşiţi afară din bisericile decăzute! („Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!»“ – Apocalipsa 14,8) Această solie a început odată cu respingerea de către biserici în anul 1844 a aşteptatei reveniri a lui Hristos.

solia celui de‑al treilea înger / a treia solie – Ţineţi Sabatul! („Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n‑au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui İsus.»“ – Apocalipsa 14,9‑12) Această solie a început după marea dezamăgire din 1844.

spiritvezi „duh“

spiritism – doctrină şi practică bazate pe credinţa posibilităţii de a comunica cu spiritele, sufletele celor morţi. Biblia interzice însă acest lucru (Deuteronom 18,9‑13; 1 Cronici 10,13.14; İsaia 8,19), şi ne învaţă că cei morţi sunt morţi şi nu mai pot comunica cu cei vii (Eclesiast 9,5.6). Spiritismul este astfel o amăgire a lui Satana: oamenii nu comunică cu sufletele celor morţi ci cu demoni (1 Timotei 4,1).

standard – normă sau ansamblu de norme, ceea ce este considerat important şi care trebuie respectat; Cuvântul lui Dumnezeu este standardul în viaţa creştinilor (vezi şi „steag“)

statornic – care nu se schimă, constant, ferm, hotărât, neclintit

stăpânirea lui Dumnezeu – guvernarea lui Dumnezeu

steag – drapel, stindard; bucată de stofă ataşată de un suport purtând culorile distinctive şi emblema unui popor sau unei companii militare. Apocalipsa 12,7‑12 ne vorbeşte despre marea luptă dintre Hristos şi îngerii Săi şi Satana şi îngerii lui care a început în cer şi este continuată în prezent pe pământ. Toţi oamenii sunt implicaţi în această luptă, de o parte sau de alta. Pentru a rezista puterii amăgitoare şi distrugătoare a lui Satana şi a ieşi biruitori asemeni Domnului Hristos, creştinii sunt îndemnaţi în Efeseni 6,11‑18 să se îmbrace cu toată armura pusă la dispoziţie de Dumnezeu: brâul (adevărul care să ne încingă mijlocul), platoşa (neprihănirea care să ne apere inima de dorinţe şi simţăminte păcătoase), încălţămintea (râvna Evangheliei păcii care să ne determine să mergem să răspândim vestea cea bună), scutul (credinţa în Dumnezeu care zădărniceşte toate ispitele şi acţiunile lui Satana îndreptate împotriva noastră), coiful (gândul mâtuirii care ne asigură că Dumnezeu ne va salva şi ne apără mintea de gânduri care nu vin de la Dumnezeu), sabia Duhului (Cuvântul lui Dumnezeu cu care putem să luptăm împotriva lui Satana asemni Domnului Hristos). În orice luptă, fiecare parte înalţă un steag care o deosebeşte de ceilalţi şi o caracterizează. (Cânt. cânt. 2,4; 6,4; İsaia 5,26; 11,10‑12; 13,2; 18,3; 31,9; 49,22; 62,10; İeremia 4,6.21; 50,2; 51,12.27) Cei care cred în Dumnezeu şi Îl urmează sunt chemaţi să înalţe steagul Său printre popoare! (Psalmul 20,5; 60,4) Înălţarea steagului reprezintă şi biruinţa finală! İmplicarea tuturor oamenilor în această luptă dintre Hristos şi Satana i‑a fost prezentată sorei White ca o luptă dintre două companii militare, fiecare dintre ele înălţând steagul care le caracterizează. Steagul Domnului İsus care este purtat de creştini este alb (culoare ce reprezintă puritatea şi lumina) şi pe el stă scris „Curăţie şi sfinţenie Domnului“; acest steag este standardul reprezentat de Legea lui Dumnezeu pentru o viaţă curată şi sfântă. Steagul lui Satana purtat de necreştini şi de pretinşii creştini este negru (culoare ce reprezintă întinarea şi întunericul) şi pe el sunt formele soarelui, lunii şi stelelor ; acest steag este standardul lui Satana care Îl înlătură pe Dumnezeu (simbolurile de pe steag arată închinarea la alţi dumnezei) şi încalcă Legea Sa, ducând la o viaţă idolatră şi păcătoasă. Coborârea steagului Domnului İsus înseamnă coborârea standardului moral, încălcarea parţial sau în totalitate a Legii Sale.

străjerii [romani] – ostaşi, soldaţi romani

strigătul de la miezul nopţii – această strigare s‑a alăturat soliei celui de‑al doilea înger în 1844 („La miezul nopţii, s‑a auzit o strigare: «İată mirele, ieşiţi‑i în întâmpinare!»“ – Matei 25,6)

tablele de piatră – Dumnezeu a scris cu degetul Său pe două table de piatră „cele 10 porunci“ rostite pe muntele Sinai (Exod 20,1‑17; 31,18; 32,15.16).

taină – mister, ceva ce nu poate fi înţeles

tăgăduire – a renega, a se lepăda de cineva, a nu recunoaşte, a respinge (Matei 10,32.33; 26,69‑75; Tit 1,16)

tăgăduire de sine – lepădare de sine; este una dintre trăsăturile de caracter ale Domnului İsus: aceea de a se gândi în primul rând la binele şi la nevoile celorlalţi, având o atitudine lipsită de egoism; a renunţa la propriile dorinţe în favoarea celorlalţi

tămâie – substanţă răşinoasă obţinută prin crestare din scoarţa unor arbuşti care aprinsă emană un miros plăcut; pentru slujba din Templu ea era amestecată cu alte substanţe (Exod 30,34‑37)

temniţă – închisoare, puşcărie

temperanţă – cumpătare

Templul – sanctuarul, locaşul de închinare din İerusalim, clădirea consacrată întâlnirii cu Dumnezeu având două încăperi: Locul Sfânt sau Sfânta unde se aflau sfeşnicul cu şapte candele, masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului, altarul pentru tămâie cu cădelniţa şi Locul Preasfânt sau Sfânta Sfintelor unde se afla chivotul mărturiei în care erau cele două table de piatră conţinând cele 10 porunci scrise de Dumnezeu (Exod 26,30‑37; 35,4‑21; 37,1‑29; 30,1‑10). Templul construit de Solomon a înlocuit cortul întâlnirii făcut de Moise, amândouă fiind construite după acelaşi plan, fiind însă de dimensiuni diferite (Exod 25,8.9.22; 33,7‑10; 1 Împăraţi 5,3‑5; Apocalipsa 11,19). Ele erau chipul şi umbra Locaşului de închinare ceresc, fiind construite după modelul arătat de Dumnezeu lui Moise (Exod 26,30; Fapte 7,44; Evrei 8,1‑5; 9,24). Templul este numit de Dumnezeu „Casa Mea“ (İsaia 56,7). Marele preot slujea în Locul Sfânt în fiecare zi, dar în Locul Preasfânt intra doar o dată pe an (Evrei 9,1‑7). Templul din İerusalim a fost distrus şi reconstruit de două ori, el fiind distrus definitiv în anul 70 d.H.

Thomas Paine – a fost un pamfletar, revoluţionar, radicalist şi intelectual născut în 1737 în Marea Britanie. El a emigrat în America, participând la Revoluţia Americană, fiind considerat unul dintre fondatorii Statelor Unite ale Americii. El a influenţat atât politica americană cât şi revoluţia franceză. Paine s‑a remarcat nu numai în politică ci şi prin atitudinile lui împotriva creştinismului, în timpul vieţii sale el a criticat şi ridiculizat învăţăturile creştine. În cartea sa „Epoca raţiunii“ el afirmă că nu crede în crezul niciunei biserici, şi că Biblia, căderea omului, İsus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, moartea Sa şi mântuirea sunt doar invenţii fabuloase. Paine a murit în 1809, la moartea sa participând doar şase persoane.

tradiţie – ansamblu de obiceiuri, de datini şi de credinţe care se formează în cadrul unei comunităţi sociale sau naţionale şi care se transmite de obicei prin viu grai din generaţie în generaţie

ţara promisă, ţara făgăduităvezi „Canaanul“

ucenic – discipol, elev. În Noul Testament, în legătură cu Domnul İsus Hristos, acest termen se referă la început la cei 12 bărbaţi care L‑au urmat peste tot în lucrarea Sa, învăţând de la El şi fiind martorii minunilor Sale: Simon (zis Petru), Andrei (fratele lui Petru), İacov şi İoan (fiii lui Zebedei), Filip, Bartolomeu (zis şi Natanael), Toma, Matei (vameşul, zis şi Levi), İacov (fiul lui Alfeu), Tadeu (zis şi İuda, fiul lui İacov), Simon Cananitul (zis şi Simon Zilotul) şi İuda İscarioteanul (înlocuit mai târziu cu Matia) (Matei 10,1‑4; Marcu 3,13‑19; Faptele apostolilor 1,12‑26). Toţi creştinii sunt numiţi de asemenea ucenici (Matei 28,18‑20; Fapte 6,1‑4).

ultima trâmbiţă – la venirea Domnului İsus, morţii mântuiţi vor învia la auzul trâmbiţei şi împreună cu cei credincioşi în viaţă Îl vor întâmpina pe Domnul lor în văzduh (1 Corinteni 15,51.52; 1 Tesaloniceni 4,16.17; Apocalipsa 11,15‑17)

văzduh – aer, atmosferă

viţelul de aur – după primirea celor zece porunci şi încheierea legământului cu Dumnezeu, în timp ce Moise se afla pe munte pentru a primi de la Dumnezeu tablele de piatră conţinând cele zece porunci precum şi instrucţiuni pentru facerea cortului legământului şi alte legi, poporul şi‑a făcut un idol din aur şi s‑a închinat lui ca dumnezeu al lor (Exod 32,1‑35).

viziune – vedenie; ceea ce Dumnezeu arată cuiva prin intermediul unui vis în timpul nopţii sau chiar ziua când persoana nu doarme; percepţie vizuală a unor descoperiri făcute de Dumnezeu (Geneza 5,1; 46,2; Numeri 12,6; Ezechiel 11,24; Daniel 2,19; 8,1.2; Fapte 9,10; Apocalipsa 9,17; etc.)

vremelic – temporar, doar pentru o perioadă de timp

William Miller – a fost fermier, pastor şi reformator american. În 1816 a început să facă un studiu atent al Cuvântului lui Dumnezeu, fiind interesat de profeţiile legate de timp şi de cea de‑a doua venire a lui Hristos. Pe baza unui studiu atent al Bibliei, el a ajuns la concluzia că revenirea lui İsus era aproape, şi începând din august 1831, el s‑a devotat vestirii publice a soliei advente. Lui i s‑au alăturat sute de alţi pastori protestanţi de diferite confesiuni care au participat la Marea Trezire Adventă din anii 1840. Bazându‑se pe profeţia din Daniel 8,14 în care se spune „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit“, şi folosindu‑se de principiul echivalenţei „zi profetică = an literal“ care se găseşte în Numeri 14,34 şi în Ezechiel 4,6 el credea că vor trece 2.300 de ani între momentul în care s‑a dat ordinul de reconstruire a İerusalimului şi clipa în care Domnul İsus Hristos se va reîntoarce pe pământ pentru a doua oară pentru a curăţi pământul prin foc (Daniel 9,25‑27). Dispoziţia de reconstruire a templului şi a İerusalimului a fost dată de împăratul Persiei Artaxerxe I preotului evreu Ezra în al 7‑lea an al domniei împăratului, ceea ce corespunde cu anul 457 î.H. (Ezra 7,12‑26). Bazat pe calcule biblice, Miller aştepta revenirea lui İsus în intervalul de timp 21 martie 1843 – 21 martie 1844. După trecerea acestei perioade de timp fără ca İsus să revină, cei din mişcarea millerită au înţeles că data pentru împlinirea profeţiei era de ziua ispăşirii – 22 octombrie 1844 (ziua ispăşirii era ziua în care marele preot intra în Sfânta Sfintelor din templul din İerusalim pentru a face curăţirea lui – vezi Levitic 16,2‑34). După ce şi data aceasta a trecut fără să se întâmple ceva vizibil, entuziasmul majorităţii sau frica, în cazul unora, s‑a pierdut şi ei şi‑au reluat vechiul stil de viaţă, luând în derâdere teoriile lui William Miller. Totuşi au fost unii care au refăcut calculele lui W. Miller şi nu au găsit nicio greşeală. Greşeala a fost aceea de a considera pământul ca fiind Marele Lăcaş. Din Apocalipsa 11,19 şi Evrei 8 ‑ 9, reiese că Sfântul Lăcaş este în cer, iar cortul întâlnirii şi ulterior templul ridicat pe pământ nu erau decât reprezentări simbolice ale „adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul“ (Evrei 8,2). După marea dezamăgire din 22 octombrie 1844, William Miller a fost epuizat şi bolnav. Din acel moment el a depins de tovarăşii săi mai tineri care fuseseră alături de el în vestirea soliei advente. Aceştia l‑au convins să respingă adevărul despre Sabat.

Ziua Cincizecimii – Sărbătoarea Săptămânilor, Rusaliile; era o sărbătoare a recoltei, atunci oferindu‑se Domnului cele dintâi roade din secerişul grâului (Exod 34,22; Deuteronom 16,10; Levitic 23,15‑22; Numeri 28,26‑31). Ziua Cincizecimii, care a urmat la scurt timp după învierea Domnului İsus, a avut o importanţă deosebită în formarea bisericii creştine. Atunci ucenicii au primit Duhul Sfânt promis de Domnul İsus înaintea înălţării Sale, putând astfel să vestească cu putere, fără frică şi în orice limbă mântuirea prin Domnul Hristos (Fapte 2,1‑47). Această revărsare a Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii mai este cunoscută şi sub numele de primirea ploii timpurii. Revărsarea Duhului Sfânt asupra creştinilor înaintea revenirii Domnului Hristos pentru a‑i împuternici să termine lucrarea de vestire a evangheliei este cunoscută sub numele de primirea ploii târzii.

1843, 1844vezi „William Miller“

„Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!“ (Daniel 8,14)

„Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr‑un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.“ (Daniel 9,24‑27)

2300 de seri şi dimineţi



Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins